Citate de Georges Lemaître

Pe acest Pământ pe care trăim, totul se grăbește să dispară. Asta e regula. Nimeni nu poate face nimic. Timpul trece, anii trec, viața trece și noi trecem. Nimic nu durează. Totul trece. Fără cea mai mică excepție. Bucuriile noastre, durerile noastre, obiceiurile noastre, credințele noastre, limbile noastre, civilizațiile noastre. Pământul nostru va fi doar o mare ruină și toate acestea vor trece. La fel, Soarele și galaxia noastră. Și universul? Multă vreme, oamenii au crezut că universul este etern. Dar spre începutul secolului trecut, prin calcul și observație, mai aproape de Geneză decât majoritatea filozofilor, știința a descoperit că, asemenea vieții, și universul are o istorie. A avut un început și va avea un sfârșit. Va trece ca și oamenii. (Călăuza rătăciților, Dispariția) © CCC

Expansiunea a avut loc în trei faze: o primă perioadă de expansiune rapidă în care atomul-univers a fost divizat în fragmente care au dat naștere stelelor, o perioadă de încetinire, urmată de o a treia perioadă de expansiune accelerată. © CCC

Eram interesat de adevăr, din punct de vedere al mântuirii, la fel de mult ca și de adevăr din punct de vedere al certitudinii științifice. Mi s-a părut că există două căi către adevăr și am decis să le urmez pe amândouă. © CCC

Dacă dezvoltarea viitoare a teoriei cuantice se întâmplă să se întoarcă în această direcție, am putea concepe începutul universului sub forma unui atom unic, a cărui greutate atomică este masa totală a universului. Acest atom extrem de instabil s-ar diviza în atomi din ce în ce mai mici printr-un fel de proces super-radioactiv. © CCC

Un zeu care ar vrea să distrugă lumile dintr-o dată, n-ar avea de făcut altceva decât să ia materiei forța sa de atracție. Îndată totul se va pierde în ceea ce noi nu vom mai putea numi spațiu, deoarece nu va mai fi spațiu, dat fiind că doar mișcările și deplasările materiei îi dau existență. (Marea Lege, gravitația universală și forța centripetă, 1933)

La întrebarea: „Ce se întâmplă după ce murim?" ca și la întrebarea "Ce a fost înainte de începutul universului și ce va fi după sfârșitul lui?” există mai multe răspunsuri contradictorii, dar niciunul nu se impune. La prima întrebare: Nu se întâmplă nimic. La a doua întrebare: A existat altceva – de exemplu, o infinitate de istorii, universuri și spirite. La a treia întrebare: Există Dumnezeu. Și aceste trei răspunsuri, care ne dezbină atât de puternic, poate nu sunt incompatibile. Puteți argumenta, de exemplu, că, radical diferit de orice ne este permis să ne imaginăm sau să concepem, Dumnezeu scoate lumea din nimic – adică din Sine, unde totul și nimic se confundă pentru totdeauna. Între început și sfârșit, despre natură, oameni, mersul evenimentelor, știm aproape totul – și în orice caz din ce în ce mai mult. Înainte de început și după sfârșit, este o altă poveste. Nu știm nimic. Nu putem ști nimic. Un gol. O angoasă. Pare a fi un secret. (Călăuza rătăciților, Angoasa) © CCC

Nu avem nici o idee despre 96% din continutul universului! Vulpea lui Saint-Exupéry nu stia cat adevar se afla in spusele ei atunci cand ii marturisea Micului Prinț: "Esentialul este invizibil pentru ochi." (Cosmosul si lotusul) © CCC

Universul este un loc mare, probabil cel mai mare.

Întotdeauna am fost interesată de spațiu și de ideea explorării în acea zonă de când eram copil, prin anii '60. © CCC

As vrea un alt univers...

În procesele atomice, noțiunile de spațiu și timp nu sunt decât niște noțiuni statistice, ele slăbesc atunci când sunt aplicate fenomenelor individuale, implicând un număr mic de cuante. Dacă lumea a pornit de la o singură cuantă, noțiunile de spațiu și timp nu mai au nici un sens la început; [cele două noțiuni] capătă sens numai atunci când cuanta originală s-a divizat într-un număr suficient de mare cuante.

Fără îndoială, în această a treia perioadă ne aflăm astăzi, iar accelerarea expansiunii universului  care a urmat perioadei de expansiune lentă ar putea fi responsabilă pentru separarea stelelor în nebuloase extragalactice. © CCC

Universul este un rezervor aproape neatins de valori si de semnificatii, iar un om nu trebuie sa-si piarda vlaga pentru ca nu-l poate masura.

Știința nu trebuie să se predea în fața Universului și atunci când Pascal încearcă să deducă existența lui Dumnezeu din presupusa infinitate a Naturii, putem considera că se uită în direcția greșită. © CCC

Dacă astrele erau imobile, timpul și spațiul n-ar mai fi existat. (Marea Lege, gravitația universală și forța centripetă, 1933)

Din câte văd, o astfel de teorie [a atomului primordial] rămâne cu totul în afara oricărei chestiuni metafizice sau religioase. Îl lasă pe materialist liber să nege orice Ființă transcendentală. © CCC

Nu există conflict între religie și știință.

Progresul științific este descoperirea unei simplități din ce în ce mai cuprinzătoare... Succesele anterioare ne dau încredere în viitorul științei: devenim din ce în ce mai conștienți de faptul că universul este cognoscibil. © CCC

Principiile termodinamicii, din punct de vedere al teoriei cuantice, ar putea fi enunțate astfel: (1) Suma totală a energiei este distribuită în cuante discrete. (2) Numărul cuantelor distincte crește în permanență. Dacă mergem înapoi în timp, vom găsi din ce în ce mai puține cuante, până la momentul la care Universul era alcătuit din câteva sau chiar dintr-o singură cuantă.

Macrocosmosul și microcosmosul sunt construite exact pe același model. © CCC