Citate de Georges Lemaître

Pe acest Pământ pe care trăim, totul se grăbește să dispară. Asta e regula. Nimeni nu poate face nimic. Timpul trece, anii trec, viața trece și noi trecem. Nimic nu durează. Totul trece. Fără cea mai mică excepție. Bucuriile noastre, durerile noastre, obiceiurile noastre, credințele noastre, limbile noastre, civilizațiile noastre. Pământul nostru va fi doar o mare ruină și toate acestea vor trece. La fel, Soarele și galaxia noastră. Și universul? Multă vreme, oamenii au crezut că universul este etern. Dar spre începutul secolului trecut, prin calcul și observație, mai aproape de Geneză decât majoritatea filozofilor, știința a descoperit că, asemenea vieții, și universul are o istorie. A avut un început și va avea un sfârșit. Va trece ca și oamenii. (Călăuza rătăciților, Dispariția) © CCC

Dacă această ipoteză este corectă, începutul lumii a avut loc cu puțin înainte de începutul spațiului și al timpului. Cred că un astfel de început al lumii este suficient de departe de ordinea actuală a Naturii pentru a nu fi deloc respingător. © CCC

Eram interesat de adevăr, din punct de vedere al mântuirii, la fel de mult ca și de adevăr din punct de vedere al certitudinii științifice. Mi s-a părut că există două căi către adevăr și am decis să le urmez pe amândouă. © CCC

Calea Lactee va fuziona cu vecina sa Andromeda in aproximativ patru miliarde de ani. In doua mii de miliarde de ani urmasii nostri vor avea impresia ca intregul univers se reduce la metagalaxia lor si ca aceasta este inconjurata doar de spatiu gol. Ei vor crede, in mod eronat, ca acest spatiu este static, pentru ca in lipsa galaxiei din afara metagalaxiei, nu vor dispune de nici un reper pentru a masura expansiunea universului, ca sa nu mai vorbim de miscarea sa accelerata! (Plenitudinea vidului) © CCC

Dacă lumea a pornit de la o singură cuantă, noțiunile de spațiu și timp nu mai au nici un sens la început; [cele două noțiuni] capătă sens numai atunci când cuanta originală s-a divizat într-un număr suficient de mare de cuante.

Dacă dezvoltarea viitoare a teoriei cuantice se întâmplă să se întoarcă în această direcție, am putea concepe începutul universului sub forma unui atom unic, a cărui greutate atomică este masa totală a universului. Acest atom extrem de instabil s-ar diviza în atomi din ce în ce mai mici printr-un fel de proces super-radioactiv. © CCC

La întrebarea: „Ce se întâmplă după ce murim?" ca și la întrebarea "Ce a fost înainte de începutul universului și ce va fi după sfârșitul lui?” există mai multe răspunsuri contradictorii, dar niciunul nu se impune. La prima întrebare: Nu se întâmplă nimic. La a doua întrebare: A existat altceva – de exemplu, o infinitate de istorii, universuri și spirite. La a treia întrebare: Există Dumnezeu. Și aceste trei răspunsuri, care ne dezbină atât de puternic, poate nu sunt incompatibile. Puteți argumenta, de exemplu, că, radical diferit de orice ne este permis să ne imaginăm sau să concepem, Dumnezeu scoate lumea din nimic – adică din Sine, unde totul și nimic se confundă pentru totdeauna. Între început și sfârșit, despre natură, oameni, mersul evenimentelor, știm aproape totul – și în orice caz din ce în ce mai mult. Înainte de început și după sfârșit, este o altă poveste. Nu știm nimic. Nu putem ști nimic. Un gol. O angoasă. Pare a fi un secret. (Călăuza rătăciților, Angoasa) © CCC

Poate fi dificil să urmărim ideea în detaliu, deoarece încă nu suntem capabili să numărăm pachetele de undă în fiecare caz. De exemplu, se poate ca un nucleu atomic să fie socotit ca o cuantă unică. © CCC

Există o anumită senzație în care aș spune că universul are un scop. Nu este acolo întâmplător. © CCC

Din câte văd, o astfel de teorie [a atomului primordial] rămâne cu totul în afara oricărei chestiuni metafizice sau religioase. Îl lasă pe materialist liber să nege orice Ființă transcendentală. © CCC

Evoluția lumii poate fi comparată cu un spectacol de artificii care tocmai s-a încheiat: câteva dâre roșii, cenuşă și fum. Stând pe cenuşa bine răcită, vedem estomparea lentă a soarelui şi încercăm să ne amintim strălucirea dispărută a originii lumilor. © CCC

Un zeu care ar vrea să distrugă lumile dintr-o dată, n-ar avea de făcut altceva decât să ia materiei forța sa de atracție. Îndată totul se va pierde în ceea ce noi nu vom mai putea numi spațiu, deoarece nu va mai fi spațiu, dat fiind că doar mișcările și deplasările materiei îi dau existență. (Marea Lege, gravitația universală și forța centripetă, 1933)

Progresul științific este descoperirea unei simplități din ce în ce mai cuprinzătoare... Succesele anterioare ne dau încredere în viitorul științei: devenim din ce în ce mai conștienți de faptul că universul este cognoscibil. © CCC

Biblia nu știe nimic despre fizică, iar fizica nu știe nimic despre Dumnezeu. © CCC

Universul este un loc mare, probabil cel mai mare.

As vrea un alt univers...

Ar trebui ca un preot să respingă relativitatea pentru că nu conține o expunere cu autoritate asupra doctrinei Treimii? Odată ce realizezi că Biblia nu se pretinde a fi un manual de științe, vechea controversă dintre religie și știință dispare... Doctrina Trinității este mult mai greu de înțeles decât orice în relativitate sau în mecanica cuantică; dar, fiind necesară pentru mântuire, doctrina este afirmată în Biblie. Dacă teoria relativității ar fi fost necesară și pentru mântuire, ea i-ar fi fost revelată Sfântului Pavel sau lui Moise. © CCC

Dacă astrele erau imobile, timpul și spațiul n-ar mai fi existat. (Marea Lege, gravitația universală și forța centripetă, 1933)

Toți oamenii treji nu au decât un singur univers, pe când cei ce dorm au, fiecare, universul lor. (Fragmente originale)

Universul este un rezervor aproape neatins de valori si de semnificatii, iar un om nu trebuie sa-si piarda vlaga pentru ca nu-l poate masura.