Citate despre Iubire

Trecem adeseori de la iubire la ambiție, dar nu ne întoarcem de la ambiție la iubire.

Iubirea este ocazia unică de a te maturiza, de a prinde contur, de a deveni tu insuti o lume pentru dragostea fiintei iubite. Inseamna o inalta exigenta, o ambiţie fără limite ce face din cel ce iubeste alesul ce exercita o atractie magnetica. (traducere CCC - Copyright ©2012)

Fiecare pas făcut în iubire oricât de mult ar striga tot în tăcere se va înveşmânta.

Dragostea este un pod de flori între inimi.

Alături de mine vei rămâne cerul iubirii inimii mele.

În viața de zi cu zi, recunoaștem o ființă bună după dorința de a rămâne incognito, după gustul pentru discreție, chiar ignorare. Nu-și arată niciodată CV-ul, diplomele sau priceperea. Abia are o biografie și nu este interesată de evenimente. Dar veghează zăpada, vântul, dealurile, puful plopilor, stelele, copiii, liniștea, pe scurt tot ce este viu... (Inventarul rătăcitor al fericirii) © CCC

Dragostea nu priveste cu ochii, ci cu mintea.

Indragostitii sunt utopistii cei mai mari...In iubire se simte mai mult decat e nevoie, se sufera mai mult decat se cugeta, se viseaza mai mult decat se traieste, si se spune si ceea ce noi singuri nu credem.

Vrei sa fii iubit, iubeste!

E de ajuns sa fii laolalta cu cei pe care-i iubesti. Ca visezi, ca le vorbesti, ori ca nu le vorbesti deloc, ca te gandesti la ei, ori la lucruri de care nu te sinchisesti atat, dar te afli in preajma lor, iti e deopotriva de placut. (Caracterele - Despre inima)

Fata pe care ai iubit-o la optsprezece ani si n-ai mai vazut-o de atunci, o iubesti toata viata.

Dragostea înseamnă, în primul rând, să iubești la nebunie parfumul celuilalt. (Viața secretă) © CCC

E-atâta frig în mine, încât îmi zic, ca o livadă toamna: «Oare n-am visat c-a fost frumos şi vară, în vreme ce nimic din toate-acestea nu s-a întâmplat?»   Dar sufletul, întocmai ca livada, e greu de ramuri frânte, frunze putrede şi spini, sunt semne că n-a fost la mijloc visul meu, ci-aievea dragostea trecu, lăsându-ne străini.   Sau poate şi mai rău: iubirea, ca o floare, şi-a scuturat petalele pe jos, şi dorul, fructul ei cel veninos, se coace-acuma liniştit la soare.   (Toamna)

Aşadar, ea îmi spuse că ieşise în ziua aceea din casă, cu flori galbene în braţe, ca eu, în sfârşit, s-o găsesc, şi că, dacă nu ne-am fi întâlnit, s-ar fi otrăvit, pentru că viaţa-i era pustie. Da, dragostea ne lovise fulgerător, am înţeles acest lucru chiar în aceeaşi zi, chiar peste un ceas, când ne-am pomenit, fără să ne dăm seama, lângă zidul Kremlinului, pe chei. Stăteam de vorbă, ca şi cum nu ne-am fi despărţit decât ieri, parcă ne cunoşteam de ani şi ani. (Maestrul și Margareta)

Cei care se iubesc mai intai cu cea mai naprasnica patima contribuie in curand, fiecare in parte, la slabirea iubirii si apoi la stingerea ei. Care, dintre un barbat si o femeie, e mai vinovat de ruptura aceasta nu e lucru lesne de hotarat. Femeile invinuiesc pe barbati ca sunt nestatornici, iar barbatii spun ca femeile sunt usuratice. (Caracterele - Despre inima)

Dragostea nu vede cu ochii, ci cu sufletul.

Totul serbează

Și cântă împrejur:

Valea-nflorită,

Aprinsul azur!

 

Și tremură orice

Frunza pe ram!

Stăpân pe huceaguri

E-al păsării neam!

 

Dorul din piept

Nu-l stăvilești!

Să vezi! Să auzi!

Acum să trăiești!

 

Iubire! viața

Îți este dragă;

Tu ai creat

Lumea întreagă!

 

Tu dărui – frunza

Bătrânului nuc;

Lanului – aur,

Ramului – suc.

 

Vino la mine

Chip îngeresc!

O, cum mă iubești!

Cum te iubesc!

 

Când lăcrămioara

Răsare-n desis,

Și pasărea – cerul

Îl ia pieptiș!

 

Doar dragostea ta

Îmi trebuie mie,

Ea-mi dăruie viață

Și bucurie!

 

Există în toate

Un dor de-a trăi -

Fi-vei ferice

De mă vei iubi!

(Cântec de mai)

(trad. Nicolae Dabija)

Trebuie să vă despărțiți deseori pentru a vă iubi mereu. Proverb francez © CCC

Certurile indragostitilor reinnoiesc iubirea.

Ar fi un subiect curios de cercetare şi studiere acela de a stabili dacă ura şi iubirea nu sunt în fond unul şi acelaşi lucru. Fiecare din ele, în cea mai dezvoltată formă a lor, presupune un grad ridicat de intimitate şi de cunoaştere a inimii; fiecare face pe un individ să depindă de alt individ în hrana lui sufletească sau spirituală. Atât cel ce iubeşte cu pasiune, cât şi cel ce urăşte nu mai puţin pătimaş se simt deopotrivă de pierduţi şi părăsiţi când obiectul pasiunii lor dispare. Din punct de vedere filosofic deci, cele două pasiuni par esenţial identice, cu singura deosebire că, din întâmplare, una ne apare scăldată într-o strălucire cerească, iar cealaltă într-o lumină sumbră şi sinistră. (Litera stacojie)