Poporul român este o enigmă și un miracol istoric.
(Invaziile barbare și popularea Europei, 1937)
“O enigmă și un miracol istoric: poporul român” este titlul unei secțiuni, ce conține două capitole, a lucrării istoricului francez Ferdinand Lot, Invaziile barbare și popularea Europei, 1937. Acest titlu a devenit titlul unei cărți a lui Gheorghe I. Brătianu care a fost discipolul lui Ferdinand Lot. În această carte, Gh. Brătianu, în spiritul obiectivității științifice, examinează originile poporului român și susține continuitatea daco-romană pe teritoriul actual al României de la cucerirea Daciei de către Traian și până în epoca contemporană.
Referitor la problema originilor poporului român, care a stat timp de două sute de ani în centrul unei vaste controverse la scară europeană, Gh. Brătianu declara: "Dacă există o cheie a enigmelor și o explicație a miracolelor, nu le putem găsi, cel puțin în domeniul studiilor istorice, în dezlănțuirea patimilor și a dușmăniilor naționale”.
© CCC
N-a existat niciodata o guvernare desavarsita pentru ca oamenii au pasiuni. Si daca n-ar avea pasiuni, n-ar avea nevoie de guvernanti.
A guverna înseamnă a fura, toată lumea știe asta: tocmai am înțeles în sfârșit utilitatea puterii. Dă șanse imposibilului. Pentru un om care iubește puterea, există ceva agasant în rivalitatea zeilor. Dar un tiran este un om care sacrifică popoare ideilor sau ambiției sale.
(Caligula)
© CCC
Încrederea mea în oamenii care guvernează este infinitezimală; încrederea mea în oamenii guvernați este infinită.
© CCC
In guvernare, ura joaca acelasi rol ca acidul in chimie.
Convertirea lui Constantin [cel Mare] este cel mai important fapt din istoria lumii mediteraneene între constituirea hegemoniei romane și instaurarea islamului. Lui i se datorează triumful creștinismului care, bulversând psihologia oamenilor, a săpat un abis între noi și Antichitate. De la adoptarea creștinismului, trăim pe alt plan.
(Sfârșitul lumii antice și începutul Evului Mediu)
© CCC
Guvernarea este hobby-ul firesc al oamenilor care nu mai au nimic de făcut.
© CCC
Guvernarile formeaza caracterul natiunilor.
În general vorbind, omul antic avea o psihologie semnificativ diferită de a noastră. Avea puţine nevoi, o mare stabilitate a gustului.
(Sfârșitul lumii antice și începutul Evului Mediu)
© CCC
Zeii sunt morți, uciși de Dumnezeul Unic. Între oamenii din vremurile moderne și oamenii din timpurile străvechi, gândirea nu va mai avea nimic în comun.
© CCC
Constantinopolul s-a născut din capriciul unui despot aflat în strânsoarea unei exaltări religioase intense. Și totuși puține acțiuni politice concertate au avut efecte mai semnificative și mai durabile. De-a lungul secolelor care au urmat, un mare Stat și-a legat destinul de acest oraș. De multe ori, Constantinopolul a refăcut Imperiul. Cultura greacă, antică și medievală a fost salvată de la distrugere totală deoarece a găsit un azil inexpugnabil în Bosfor. Nimic din toate acestea nu s-ar fi întâmplat fără voia lui Constantin. Dar asta a fost ceea ce a vrut el? Se pare că nu.
(Sfârșitul lumii antice și începutul Evului Mediu)
© CCC
E o lege a naturii ca orice regim să-şi sape propriul mormânt.
Pentru Lot, istoria este complet imprevizibilă, iar un regim politic poate sfârși victima tocmai a principiilor care l-au inspirat. Exemplul caracteristic a fost lumea carolingiană: Carol cel Mare a dezvoltat vasalitatea pentru a-și întări puterea. Cu toate acestea, sub succesorii săi, dezvoltarea vasalității a contribuit la slăbirea regelui.
© CCC
S-a susținut că creștinismul a pus capăt artei antice. Într-o anumită măsură, această opinie poate fi justificată. Creștinismul și, de asemenea, Islamul, în imitarea înaintașului lor Iudaismul, resping în esență ceea ce face frumusețea artei antice, plasticitatea.
(Sfârșitul lumii antice și începutul Evului Mediu)
© CCC
Cea mai frumoasă țară este aceea care nu este guvernată de ignoranți...
Anonim
© CCC
Arta de a guverna e in Romania sinonima cu arta de a amagi poporul, de a-l cloroformiza cu utopii demagogice.
Vremea e ca guvernarea, mereu greșită.
© CCC
O buna guvernare nu este decat garantia intereselor.
(Studiu despre Talleyrand)
© CCC
Pentru ca la noi statul este administrat în interesul maselor și nu al unei minoritati, regimul nostru a luat numele de democrație.
© CCC
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.