Citate despre Arta

Confuzia creează arta. Prea multă confuzie creează dezechilibru.

Madame de Pompadour a excelat într-o artă pe care majoritatea ființelor umane o disprețuiesc cu desăvârșire pentru că este neprofitabilă și efemeră: arta de a trăi. (Madame de Pompadour) © CCC

O opera de arta este buna atunci cand izvoraste din necesitate.

Știința nu este altceva decât o încercare de a explica un miracol inexplicabil, iar arta, o interpretare a acestui miracol. (Cronici marțiene) © CCC

Sufletul omenesc nu poate suferi golul si, oriunde il gaseste, pune poezie.

Operele de arta, religia unor vremi, isi imprumuta caracterul, ritmul, stilul, vigoarea, de la o atitudine spirituala in fata lumii si a vietii…

Nu exista carti morale sau imorale. Cartile sunt bine sau prost scrise. Atata tot.

Arta este modalitatea umana de a utiliza sensibilul sau inteligibilul in scopuri estetice. © CCC

Fizionomia omului ne scapă în detaliu. Se vede clar că era ambițios, înșelător, crud, abil politic, dar la fel ca sute de alți prinți de acest tip din toate timpurile și din toată lumea, iar acest lucru nu îl caracterizează suficient. Psihologia lui intimă ne rămâne necunoscută și așa va rămâne mereu, în lipsa textelor. Opera rămâne și asta este esențialul. Această operă este primordială. Vechii noștri istorici l-au numit pe Clovis „întemeietorul monarhiei franceze” și, într-un anumit sens, nu au greșit. Fără Clovis, Galia nu ar fi devenit Franța sau ar fi fost o Franță cu totul alta, o Franță mică, o Galie dezmembrată. (Nașterea Franței) (Clovis I a fost primul rege al francilor care a unit națiunea în întregime.) © CCC

Orice opera de arta mai veche are doi autori: artistul care a plasmuit-o si timpul care i-a adaugat patina, ce contribuie in asa de mare masura la farmecul operei. Cateva secole prefac pe unicul autor initial in simplu colaborator la propria lui opera.

Dacă arta trebuie să intre într-o comuniune cu Natura, ca să îi exprime principiile, trebuie să îi urmeze, însă, şi exemplul acţiunii. Materia trebuie să îşi continue viaţa şi după ce au intervenit mâinile sculptorului. Rolul plastic pe care materia îl îndeplineşte în mod firesc, trebuie încontinuu descoperit şi păstrat. A-i da un alt sens decât acela pentru care este menită de la Natură, înseamnă a o ucide. (…) Nu vedeţi, oare, aceşti ochi?… Profilul acestor doi ochi (uniţi – în Templul sărutului)?… Aceste emisfere reprezintă Iubirea. Ce rămâne oare (din noi) în amintirea celorlalţi, după moarte?… Numai amintirea ochilor şi a privirilor cu care ne-am revelat dragostea, pentru oameni şi pentru lume. Ei bine, aceste profiluri ale Porţii sărutului reprezintă contopirea, prin dragoste, între bărbat şi femeie.(…) Ce defineşte, oare, civilizaţia noastră? Viteza! Oamenii cuceresc timpul şi spaţiul, accelerând fără de încetare mijloacele de a le străbate. Viteza nu este altceva decât măsura timpului de care ai nevoie ca să poţi parcurge o distanţă… Şi, uneori, este vorba de distanţa care ne separă de moarte… Opera de artă trebuie să exprime tocmai ceea ce nu se supune morţii, însă trebuie să o facă printr-o asemenea formă, care să rămână şi o mărturie asupra epocii în care trăieşte artistul.

Ce vanitate este pictura care atrage admirația noastra prin asemănarea lucrurilor la care nu admirăm deloc originalele. (Cugetari) Blaise Pascal Pascal reia ideea antica, contestata astăzi, că arta imită natura. Dar dacă imităm modele proaste, ar trebui să admirăm copia doar pentru că imitația este fidela originalului? Critica pascaliana se situeaza mai ales in planul moral. Artistul trebuie să reprezinte subiecte imorale? Această critică a artei, clasica, este de inspiratie platoniciana.

Arta este punerea in opera a adevarului.

Căile care duc la artă sunt pline de spini, dar pe ele poţi culege şi flori frumoase.

Arta isi are radacinile in nevoia omului de a se exprima. Aceasta nevoie de exprimare este, pe cat se pare, un instinct al omului, harazit lui pentru ca speciei sa-i ramana conservate experientele si sentimentele individului.

Nu poti concepe arta fara indrazneala.

Arta nu este nimic altceva decat contemplarea lumii impregnate de har, luminata din interior. A revela prezenta lui Dumnezeu indaratul oricarui obiect, aceasta este functia artei.

Marele rol al scriitorului: sa pacifice oamenii, sa le dea solutii de viata, sa-i indrume, sa-i abata din calea pacatului, sa le arate caile virtutii, sa-i scoata din indoiala.

Arta nu e un scop in sine, ci doar un mijloc de a sta de vorba cu oamenii.

Arta este un anti-destin. (Muzeul imaginar)