Spiritul critic înseamnă luciditate, înseamnă conştiinţă relativă a valorii proprii, înseamnă orgoliu, dar nu înseamnă deloc vanitate – dacă pot să fac deosebirea aceasta. În plus, noi am avut un mare dascăl, privind orgoliul extraordinar, dar cu zero vanitate, care a fost Lucian Blaga. Un om foarte sensibil, conştient de valoarea lui, sensibil la tot ce se spunea despre el, dar un om care nu a ştiut ce este invidia şi duşmănia literară. Deşi, în unele pamflete ale lui, foarte puţin reuşite, arătau că totuşi a fost şi un om care, din când în când, putea să se supere. În ceea ce ne priveşte pe noi, prietenia care ne-a legat s-a bazat întotdeauna pe o anumită apreciere reciprocă, bazată pe o analiză critică făcută de fiecare, fiecăruia dintre noi.
Trebuie sa fii nu cel dintai, ci unicul.
Un singur lucru m-ar jena: propriul meu dispret.
Critica este placerea de a cunoaste spiritele, nu de a le domina: niste ochelari si nu o nuia.
Cand vedem ca altii sunt egoisti, ramanem uimiti: ca si cum numai noi am avea dreptul de a fi, si ardoarea de a trai.
Vreau sa traiesc cu regretele mele, nu cu remuscarile mele.
E o dovada de noblete cand admiratia supravietuieste prieteniei.
As vrea sa fiu omul unui singur vis.
Sunt un pasionat al adevarului si al minciunilor pe care el le ingaduie.
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.