Munca ii e prielnica omului. Il scoate din propria-i viata, ii intoarce privirile de la sine, il impiedica sa-l cerceteze pe acel altul care-i el si care-i face ingrozitoare singuratatea. E un leac al eticii si al esteticii. Munca mai are nepretuitul dar de a ne mangaia desertaciunea, de a amagi neputinta si de a ne insufla speranta intr-o intamplare fericita. Ne inchipuim ca prin ea ne inraurim soarta. Pentru ca nu pricepem legaturile firesti, care ne inlantuie propria sfortare de mecanica universala, ni se pare ca sfortarea aceasta e indreptata spre al nostru folos, impotriva restului. Munca ne da iluzia vointei, a fortei si a independentei. Ne indumnezeieste in ochii proprii. Face din noi, sub propria-ne privire, eroi, genii, demoni, demiurgi, zei, Dumnezeu.
Conversatia e joc de foarfece de gradinar, in care fiecare taie vocea vecinului de indata ce creste.
Tinerilor! Am sa va spun un adevar care s-ar putea sa nu va placa, deoarece va asteptati la ceva nou. Acest adevar e ca omul nu imbatraneste. E vorba de inima, bineinteles; asta se stia, cel putin in dragoste. Ei bine, si in ce priveste spiritul, e acelasi lucru. El ramane vesnic tanar. Nu intelegi viata mai bine la patruzeci de ani decat la douazeci, dar acum o stii si o marturisesti! Asta inseamna tinerete.
Viata intelectuala este fata de realitate ceea ce este geometria fata de arhitectura.
Fara munca, corabia vietii omenesti n-are echilibru.
Visarea e lumina de luna a gandirii.