Citate de Jules Renard

Daca ti-ai pierdut ziua, recunoaste-o sincer, si n-o sa mai fie pierduta.

Imprumut bucuros felul meu de a gandi: nu tin decat la felul meu de a simti.

Dacă Zeus ar fi vrut să dea florilor o regină, trandafirul ar fi domnit peste toate. © CCC

Cand un om a dovedit ca are talent, ii ramane sa faca dovada ca stie sa-l foloseasca.

Trebuie sa vezi oamenii pentru ca sa-i poti pune la locul pe care-l merita.

Pentru un ochi patrunzator, modestia nu e decat o forma mai vizibila a vanitatii.

Tinerilor! Am sa va spun un adevar care s-ar putea sa nu va placa, deoarece va asteptati la ceva nou. Acest adevar e ca omul nu imbatraneste. E vorba de inima, bineinteles; asta se stia, cel putin in dragoste. Ei bine, si in ce priveste spiritul, e acelasi lucru. El ramane vesnic tanar. Nu intelegi viata mai bine la patruzeci de ani decat la douazeci, dar acum o stii si o marturisesti! Asta inseamna tinerete.

Inainte de toate, vreau sa ma lamuresc pe mine insumi.

Pana la urma ii dispretuim intotdeauna pe cei care sunt prea usor de parerea noastra.

Gloria e o stradanie fara ragaz.

Trandafirii mint, visele mor.

Aș vrea să am trandafiri... sunt așa calzi și prietenoși. Când sunt mulți, în coșul în care-i vinde țiganca, sunt frumoși într-adevăr, dar rămân flori ca oricare altele. Când îi aduci în casă, în odaia ta, mai ales, îți devin prieteni, te îmbrățișează cu mirosul lor, cu culoarea, și nu știu cum - parcă așteaptă să fie și ei mângâiați. Mai că îmi vine să-i sărut. Ei sunt mai albi, mai curați decât oamenii. (Însemnările mele)

Ceea ce spui despre tine insuti e intotdeauna poezie.

O singura experienta capata tot mai multa valoare pentru mine; totul depinde de munca. Ei i se datoreaza tot, si ea este marele indrumator al vietii.

Visarea e lumina de luna a gandirii.

Iarnă este în capul meu, dar primăvara eternă este în inima mea. Respir la această oră parfumul liliacului, al violetelor și al trandafirilor, ca acum douăzeci de ani. © CCC

Ca Dumnezeu e de neinteles, e oare cea mai puternica dovada ca exista?

Tot ce am citit, tot ce am gandit, toate paradoxurile mele fortate, ura impotriva conventionalismului, dispretul meu pentru banal nu ma impiedica sa ma induiosez in prima zi de primavara, sa caut violete pe langa gardurile de maracini, printre gunoaie si hartii putrezite, sa joc “bile” cu baietii, sa ma uit la soparle, la fluturi cu aripi galbene.

Incerc sa traiesc cu ochii mai intai mirati, apoi clarvazatori.

Conversatia e joc de foarfece de gradinar, in care fiecare taie vocea vecinului de indata ce creste.