Citate cu tagul "odihna"

Iubeşti – când ulciorul de-aramă
se umple pe rând, de la sine
aproape, de flori şi de toamnă,
de foc, de-anotimpul din vine.

Iubeşti – când suavă icoana
ce-ţi faci în durere prin veac
o ţii înrămată ca-n rana
străvechiului verde copac.

Iubeşti – când sub timpuri prin sumbre
vâltori, unde nu ajung sorii,
te-avânţi să culegi printre umbre
bălaiul surâs al comorii.

Iubeşti – când simţiri se deşteaptă
că-n lume doar inima este,
că-n drumuri la capăt te-aşteaptă
nu moartea, ci altă poveste.

Iubeşti – când întreaga făptură,
cu schimbul, odihnă, furtună
îţi este-n aceeaşi măsură
şi lavă pătrunsă de lună.

(Iubire)

Ce-i viaţa? Să rabzi poate o zi şi alta oare?

Odihna, plictiseala, pot ele-ndestula?

Cine-şi doreşte ochii apostolilor care

Şterşi, îl jeleau pe zeul ce valu-l despica?

Ne-ncântă doar speranţa, a viselor minciune,

Şi dragostea, agilă în inimi pătrunzând;

Fremătător orgoliul sau voluptatea, când

Dă, muzicii, asemenea făgăduinţi nebune!

(Onoarea de a suferi – CVI (poezia 106), 1927)

Tandretea este odihna pasiunii.

Nu odihna si lucrul usor formeaza pe oameni, ci oboseala si lucrul greu.

Un gand frumos poate fi ca o biserica, in care omul isi odihneste sufletul.

Daca vrei odihna – crede. Daca vrei adevarul – cauta si sufera.

E ciudat cum se pot gandi oamenii la moarte cand e atat de facut in viata… Nu te odihnesti niciodata pentru munca ce ai facut-o, ci pentru aceea ce o vei face.

Adesea este prematur sfarsitul oamenilor al caror spirit este atat de solicitat incat ei isi afla odihna doar in actiune, multumire numai in primejdie si in zapaceala isi gasesc singura pace.

Omul doreste odihna pentru a scapa de chinul muncii, dar nu e fericit decat cand face ceva si nu se bucura de­cat cand activeaza.

Daca odihna nu este si ea oarecum munca, atunci devine numai plictiseala.