Vântul trece lin, uşor
Printre arbori şi deodată
C-un parfum îmbătător
S-a umplut pădurea toată.
Florile din jur se-ntreabă:
– Poate vine-n ospeţie
Vreo zeiţă de la îngeri?
Să ne-mbete, cine ştie?
– Nu, răspunde-nfumurată,
Îndreptând capul spre soare
Floarea care printre flori,
Este-n codru cea mai mare.
Nu e alta-aici ca mine
O zeiţă sunt doar eu!
– Ah, îi zice atunci pădurea,
Ai miros urât şi greu.
Eşti tu mare, eşti ghimpoasă,
Dar zeiţă-i altă floare
Uite-o colo subţirică,
Gingaşă, fermecătoare.
Stă cuminte, stă în umbră,
Aplecată spre pământ,
Lacrimi albe, mici, rotunde,
Clopoţei de-argint în vânt…
Ea e floarea, ea-i zeiţa,
A-nflorit întâia oară.
Ne-a adus parfum ceresc
Şi-i vom zice… Lăcrămioară.
(Lăcrămioara)

Multe flori lucesc în lume,
Multe flori mirositoare!
Dar ca voi, mici lăcrămioare,
N-are-n lume nici o floare
Miros dulce, dulce nume!
Voi sunteţi lacrimi de îngeri
Pe pământ din cer picate,
Când prin stele legănate
A lor suflete curate
Zbor vărsând duioase plângeri.
Sunteţi fragede şi albe
Ca iubita vieţii mele!
Cu voi, scumpe strugurele,
Albe mărgăritărele,
Primăvara-şi face salbe.
Dar deodată vântul rece
Fără vreme vă coseşte!
Astfel soarta crunt răpeşte
Tot ce-n lume ne zâmbeşte...
Floarea piere, viaţa trece!
(Lăcrămioare)
Un lucru frumos e o bucurie eternă.
(Endimion)
A thing of beauty is a joy for ever.
Endimion, păstor de o rară frumusețe, a fost pedepsit de Zeus să doarmă veșnic, fiindcă a îndrăznit s-o seducă pe Hera. Îndrăgostită de el, Artemis l-a transportat pe muntele Latmus din Caria, unde în fiecare noapte, zeița, identificată cu Selene (Luna), venea să-i privească chipul fermecător. De aceea Endimion l-a rugat pe Zeus să nu-l trezească din somn, dar în schimb să-l lase pururea tînăr. John Keats a publicat în 1818 poemul Endymion, în care povestește legenda mitologică și care începe cu versul celebru : „A thing of beauty is a joy for ever” („Un lucru frumos e o bucurie eternă”). E tocmai ceea ce se înțelege prin expresia „somnul lui Endimion”.
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.