Și în stânga lui ținea un coș plin…
Și în stânga lui ținea un coș plin
Cu toate ierburile mirositoare pe care ochiul cercetător le-ar putea alege
Cimbru sălbatic și lăcrămioare mai albe chiar
Decât dragostea Ledei și creson de râu.
(Endimion (1818), Cartea I, rând 155)
Dragostea Ledei se referă la o temă din mitologia greacă despre frumoasa Leda care le-a născut pe Elena și Clitemnestra după ce a fost sedusă de Zeus sub înfățișarea unei lebede. În unele versiuni, Leda a depus două ouă din care au eclozat copiii. Mai ales în artă, gradul de consimțământ al Ledei față de relație pare să varieze considerabil. Există numeroase reprezentări, de exemplu ale lui Leonardo da Vinci (Leda și lebăda), care o arată pe Leda îmbrățișând cu afecțiune lebăda, în timp ce copiii lor se joacă.
© CCC
Citate asemanatoare
-
Frumusețea e o bucurie veșnică: farmecu-i va înflori; ea nu va trece niciodată în neant... (Endimion)Un lucru frumos e o bucurie eternă. (Endimion) A thing of beauty is a joy for ever. Endimion, păstor de o rară frumusețe, a fost pedepsit de Zeus să doarmă veșnic, fiindcă a îndrăznit s-o seducă pe Hera. Îndrăgostită de el, Artemis l-a transportat pe muntele Latmus din Caria, unde în fiecare noapte, zeița, identificată cu Selene (Luna), venea să-i privească chipul fermecător. De aceea Endimion l-a rugat pe Zeus să nu-l trezească din somn, dar în schimb să-l lase pururea tînăr. John Keats a publicat în 1818 poemul Endymion, în care povestește legenda mitologică și care începe cu versul celebru : „A thing of beauty is a joy for ever” („Un lucru frumos e o bucurie eternă”). E tocmai ceea ce se înțelege prin expresia „somnul lui Endimion”.
Multe flori lucesc în lume, Multe flori mirositoare! Dar ca voi, mici lăcrămioare, N-are-n lume nici o floare Miros dulce, dulce nume! Voi sunteţi lacrimi de îngeri Pe pământ din cer picate, Când prin stele legănate A lor suflete curate Zbor vărsând duioase plângeri. Sunteţi fragede şi albe Ca iubita vieţii mele! Cu voi, scumpe strugurele, Albe mărgăritărele, Primăvara-şi face salbe. Dar deodată vântul rece Fără vreme vă coseşte! Astfel soarta crunt răpeşte Tot ce-n lume ne zâmbeşte... Floarea piere, viaţa trece! (Lăcrămioare)
Și în stânga lui ținea un coș plin Cu toate ierburile mirositoare pe care ochiul cercetător le-ar putea alege Cimbru sălbatic și lăcrămioare mai albe chiar Decât dragostea Ledei și creson de râu. (Endimion (1818), Cartea I, rând 155) Dragostea Ledei se referă la o temă din mitologia greacă despre frumoasa Leda care le-a născut pe Elena și Clitemnestra după ce a fost sedusă de Zeus sub înfățișarea unei lebede. În unele versiuni, Leda a depus două ouă din care au eclozat copiii. Mai ales în artă, gradul de consimțământ al Ledei față de relație pare să varieze considerabil. Există numeroase reprezentări, de exemplu ale lui Leonardo da Vinci (Leda și lebăda), care o arată pe Leda îmbrățișând cu afecțiune lebăda, în timp ce copiii lor se joacă. © CCCVântul trece lin, uşor Printre arbori şi deodată C-un parfum îmbătător S-a umplut pădurea toată. Florile din jur se-ntreabă: – Poate vine-n ospeţie Vreo zeiţă de la îngeri? Să ne-mbete, cine ştie? – Nu, răspunde-nfumurată, Îndreptând capul spre soare Floarea care printre flori, Este-n codru cea mai mare. Nu e alta-aici ca mine O zeiţă sunt doar eu! – Ah, îi zice atunci pădurea, Ai miros urât şi greu. Eşti tu mare, eşti ghimpoasă, Dar zeiţă-i altă floare Uite-o colo subţirică, Gingaşă, fermecătoare. Stă cuminte, stă în umbră, Aplecată spre pământ, Lacrimi albe, mici, rotunde, Clopoţei de-argint în vânt… Ea e floarea, ea-i zeiţa, A-nflorit întâia oară. Ne-a adus parfum ceresc Şi-i vom zice… Lăcrămioară. (Lăcrămioara)Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.
