Între casa noastră şi Dublin e un mic sat numit Shapelizod; întrebând despre etimologia acestui cuvânt pitoresc, mi s-a raspuns că în acest loc, în «Capela Yseult-ei» a fost înmormântată frumoasa prințesă, fiica lui Angus, regele Irlandei, soția regelui Marc din Cornwall, amanta lui Tristan de Leonnois.
(Curcubeie, vol. II)
Jocurile de cuvinte sunt cea mai înaltă formă de literatură.
© CCC
Nu știu ce înseamnă și nici nu-mi pasă pentru că e Shakespeare și e ca și cum aș avea nestemate în gură când rostesc cuvintele.
(Cenușa Angelei)
© CCC
Am impresia că joc spînzurătoarea cu mine însumi. Dar nu s-au inventat încă toate cuvintele care-mi trec prin minte.
Toată viaţa noastră nu facem altceva decât să interpretăm cuvinte. Noi pe ale altora, alţii pe-ale noastre. Şi cum să nu te gândeşti la ele, cum să-ţi fie indiferente, când urmele lor sunt de neşters?
Fereşte-te de o proastă reputaţie între semenii tăi. Faima este primejdioasă; povara ei e uşor de ridicat, chinuitor de suportat şi greu de lăsat jos.
(Munci şi zile)
"Draguta" este unul dintre cele doua cuvinte din limba noastra pe care il urasc cel mai mult (impreuna cu "frumoasa"). La scoala, aveam mereu parte de el.
© CCC
Cuvantul de onoare... e ca zapada... se topeste in fata soarelui!...
(Mizantropul și auvergnata)
© CCC
Ce este cuvantul, orice cuvant. Nimic decat o rana a tacerii.
Ah, dacă cei care vorbesc prea mult ar descoperi uzura cuvintelor!
Vorba, ca si oamenii, nu valoreaza decat daca sunt la locul lor.