Ad-hoc – (lat. „Pentru aceasta”, „creat pentru un anume scop”)

Adunările ţinute în Muntenia şi Moldova în anul 1857, cu scopul de a cere unirea ţărilor române, au fost denumite „divanuri ad-hoc”.

Ad-hoc este o expresie latină cu sensul “pentru aceasta”. Ad-hoc se referă, în general, la o soluţie desemnată pentru o anumită problemă sau o sarcină, non-generalizabilă, nefiind destinată pentru a putea fi adaptată şi altor scopuri.

Expresia „ad-hoc” se întrebuinţează şi în vorbirea curentă. De exemplu, când cineva inventeaza un motiv pentru a se eschiva de la a face un anumit lucru sau pentru a-şi susţine o părere, se poate spune că e un pretext, sau un argument inventat ad-hoc.

Exemple comune sunt si organizatiile, comitetele şi comisiile create la nivel naţional sau internaţional pentru o anumită sarcină. În alte domenii, termenul se poate referi, de exemplu, la o unitate militară creată în circumstanţe speciale, un costum realizat pe comanda, sau o ecuaţie cu scop specific.

Ad-hoc se poate referi, de asemenea, la soluţii improvizate, schimbarea contextelor pentru a crea noi sensuri, planificare inadecvată sau evenimente improvizate.

Share |

Leave a Reply

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.