Este sigur ca in orice intelegere omeneasca omul crede ca da mai mult decat primeste.
Oamenii mari au fost fericire pentru omenire, dar au fost, de fapt, cei mai mari nefericiti.
Nimeni nu poate crede ca el singur este cauza propriei sale nenorociri si ca toti ceilalti si-au castigat fericirea pe care o au.
Daca vorbesti indelung despre nefericirea din viata, in cele din urma vei ajunge sa nu mai percepi viata decat numai prin nefericirile ei.
Omul poate cunoaste numai profunzimea si tristetea nefericirii pe care o traieste el.
Daca oamenii ar intelege cat de putin le trebuie ca sa fie fericiti, ar evita cele mai triste zile din viata. Nefericirea consta in faptul ca nimeni nu masoara fericirea pornind de la sine si de la nevoile sale, ci de la altul, si inca de la cel considerat cel mai fericit.
Unii sunt fericiti fiindca nu cred in rau, altii pentru ca n-au crezut niciodata in fericire; si cu toate acestea, nici unii, nici altii n-au pierdut mai mult decat aceia care au cantarit toate relele si au numarat toate nefericirile.