Citate de Iovan Ducici

Fiecare dintre noi simte nevoia sa-si teoretizeze slabiciunile.

Cel mai inalt semn de prietenie este sa te socotesti egal cu cel inferior tie... numai coborandu-ne noi, ridicam pe altii.

Ura si dragostea sunt intr-o privinta nedespartite; omul niciodata nu uraste pe altul, decat din iubire fata de sine.

Toti oamenii au aceleasi slabiciuni, dar n-au aceleasi virtuti: in aceasta consta de altfel toata deosebirea intre oamenii mari si mici. Oamenii trebuie judecati numai dupa virtutile si nu dupa slabiciunile lor, de aceea dupa virtuti ne pretuiesc numai prietenii, iar dupa slabiciuni, numai dusmanii.

Pe om il supara mai mult ceea ce ati spus rau despre el decat orice rau i-ati fi facut. Mai usor se impaca oamenii certati dupa lupta sau fapte neplacute decat dupa cuvinte ofensatoare.

Indragostitii sunt utopistii cei mai mari...In iubire se simte mai mult decat e nevoie, se sufera mai mult decat se cugeta, se viseaza mai mult decat se traieste, si se spune si ceea ce noi singuri nu credem.

Daca valorile nu ne sunt revelate decat in stricta conexiune cu subiectivitatea noastra, relatiile ce rezulta de aici intereseaza totusi intreaga omenire.

Oamenii buni nu cunosc prevederea, pentru ca, si din instinct chiar, omul nobil niciodata nu crede pana la sfarsit ca raul exista intr-adevar. Prevederea este un fel de rautate fata de altul, intr-atat cat este necesara ca masura fata de sine. Marea bagare de seama vine din neincrederea in altul, iar neincrederea este despartirea oamenilor.

Orice experienta are alte urmari pentru fiecare, dupa structura sufleteasca.

Cei mai multi oameni nu stiu ce vor, iar altii, in mare numar, nu stiu ce pot.

Nu fenomenele naturii chinuiesc pe oameni, ci parerile lor despre ele. Asa, bunaoara, moartea n-are nimic de temut. Dar parerea noastra, aratand-o ingrozitoare, o face intr-adevar ingrozitoare. De aceea, la orice piedica, durere sau nenorocire, tu nu da vina pe altul decat pe tine, adica pe parerea ta. Caci prostul la toate da vina pe altii; cel ce incepe a se lumina, da vina pe sine; iar inteleptul, nici pe altul, nici pe sine.

O clasa invinsa, suprimata de pe arena istoriei, tinde sa identifice destinul ei cu pieirea generala a intregii societati.

Vrabiei i se pare ca puiul ei nu ciripeste, ci canta ne­spus de frumos.

Omul imbatraneste numai cand imbatranesc toate pasiunile lui.

Adevarata mare fericire este succesul operei proprii.

De obicei, catalogam ca primejdiosi pe cei care au spiritul altfel turnat decat al nostru si ca imorali pe cei care n-au morala noastra. Categorisim apoi ca sceptici pe cei care nu impartasesc propriile noastre iluzii, fara sa ne intrebam macar daca nu cumva au altceva in locul lor.

Judecam actiunile omenesti dupa placerea sau mahnirea pe care ne-o provoaca.

A dori desavarsirea tuturor este cea mai inalta treapta a iubirii.

Firea omului este astfel alcatuita, incat ii vine greu sa judece problemele lui proprii dupa o regula generala, si mereu ii place sa faca exceptii in favoarea lui.

Niciun lucru nu e bun pentru toti, ci numai in raport cu unii; niciun lucru nu e adevarat pentru toti, ci nu­mai in raport cu cine crede astfel: nu exista metoda sau teorie care sa se poata aplica oricui, fara exceptie.