Toti oamenii au aceleasi slabiciuni, dar n-au aceleasi virtuti: in aceasta consta de altfel toata deosebirea intre oamenii mari si mici. Oamenii trebuie judecati numai dupa virtutile si nu dupa slabiciunile lor, de aceea dupa virtuti ne pretuiesc numai prietenii, iar dupa slabiciuni, numai dusmanii.
Cine comenteaza si analizeaza prietenul, acela nu-l iubeste.
Nu deplang nimic pe lume decat ca in tinerete n-am stiut ca sunt tanar.
Prietenul nu trebuie pretuit dupa dreptate, ci dupa inima.
Omul poate cunoaste numai profunzimea si tristetea nefericirii pe care o traieste el.
Pe om il supara mai mult ceea ce ati spus rau despre el decat orice rau i-ati fi facut. Mai usor se impaca oamenii certati dupa lupta sau fapte neplacute decat dupa cuvinte ofensatoare.
Omul mai rau isi amaraste viata cu nenorocirile de care se teme ca vor veni, decat cu acelea care au si sosit si de care sufera.
Sunt multi oameni rai pe lume, insa din motive cu totul diferite: unii sunt rai pentru ca sunt nefericiti; altii pentru ca sunt bolnavi; unii pentru ca sunt slab cultivati, iar altii pentru ca sunt din fire egoisti.
Cel mai inalt semn de prietenie este sa te socotesti egal cu cel inferior tie... numai coborandu-ne noi, ridicam pe altii.
Oamenii pot sa iubeasca fara egoism, dar nu pot in acelasi fel sa si urasca. Fiecare ura este frica sau invidie. Ura este frica cea mare, pentru ca omul nu uraste decat pe acela de care se teme... In sentimentul urii exista umilinta pentru noi insine, dar in dispret exista mandrie si convingerea ca suntem mai buni si superiori aceluia pe care il dispretuim. Ura nu provine niciodata din deosebire de convingeri, nici din deosebire de principii morale. Adevaratul om superior nu uraste nici chiar pe omul de care se teme.
Omul este cu atat mai adanc cu cat are mai mult conflicte sufletesti.
Eroismul nu este numai o reactie fizica in fata mortii, ci si una spirituala in fata vietii. Exista eroisme zilnice, din punct de vedere moral, care sunt mai de admirat si mai frumoase decat curajul fizic pe campul de lupta.
Batranetea omului incepe acolo unde se termina insufletirea lui.
Cel mai mare creator al nefericirii omului este omul insusi.
Suntem intotdeauna nedrepti atunci cand gandim si vorbim despre altii, pentru ca pe unii ii infrumusetam cu simpatiile noastre, iar pe altii ii facem mai urati cu antipatia noastra si ambele sunt la fel de instinctive si oarbe.
Omul imbatraneste numai cand imbatranesc toate pasiunile lui.
Adevarata mare fericire este succesul operei proprii.
Frica este un sentiment animalic in om; omul intreg nu se teme de nimic, afara de rusine si de lasitate.
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.