Trebuie sa evitam dorintele ce nu pot fi indeplinite decat cu ajutorul altora.
Cu cat nevoile sunt mai putin firesti si mai putin imperioase, cu atat cresc pasiunile, si – lucru mai rau – creste si puterea de a le satisface.
Numai cand se ridica pana la starea civila, omul devine om cu adevarat, actionand potrivit legilor morale, ascultand de ratiune, iar nu de instinct: pana aici, este un animal stupid si marginit, robul poftelor sale.
Pasiunii de a ne distinge ii datoram tot ce omenirea are mai bun si mai rau; virtutile si viciile, cunostintele si erorile, cuceritorii si filosofii.
Oamenii n-ar fi fost niciodata altceva decat niste monstri, daca natura nu le-ar fi dat mila, sprijinita pe ratiune.
De fapt, ce sunt generozitatea, clementa, omenia, daca nu mila aplicata celor slabi, celor vinovati, sau omenirii in general?
Compatimirea nu este altceva decat un sentiment care ne pune in locul celui care sufera.