Conștiință! Conștiință! Instinct divin, nemuritor și voce cerească.
Jean-Jacques Rousseau (1712-1778), Emile sau Despre educație
"Conştiinţă! Conştiinţă! Instinct divin, nemuritor şi voce cerească; călăuză sigură a unei fiinţe ignorante şi mărginite, dar inteligentă şi liberă; judecător infailibil al binelui şi răului, care îl faci pe om asemenea lui Dumnezeu, tu reprezinţi excelenţa naturii sale şi moralitatea acţiunilor sale; fără tine nu simt nimic din ceea ce m-ar putea ridica deasupra animalelor, decât tristul privilegiu de a rătăci din eroare în eroare, cu ajutorul unui intelect lipsit de norme şi al unei raţiuni lipsite de principii."
Istoricul sau etnologul, observând diversitatea obiceiurilor, concluzionează că moralitatea este relativă la cultură, dependentă de educație și variabilă în funcție de vremuri. Dar perspectiva filosofului tinde să depășească această eterogenitate. Nu există oare, în centrul fiecărei evaluări morale, o conștiință universală a binelui și răului?
Răspunsul la această întrebare necesită, potrivit lui Rousseau, să ne consultăm în primul rând inimile, pentru a garanta onestitatea judecății noastre.
Adâncul sufletului nostru adăpostește într-adevăr un principiu înnăscut al dreptății și virtuții, în care trebuie să avem încredere. Aceasta este conștiința, o facultate pe care natura a pus-o în fiecare dintre noi și care, prin adevărul său instinctiv, depășește toate recomandările societății sau ale rațiunii. De exemplu, vocea ei este cea care se face auzită atunci când suntem acceptabili în ochii celorlalți, dar, în ochii sufletului nostru, nevrednici. Desigur, cu condiția să permitem acestei facultăți divine să se exprime în noi și să ascultăm judecata sa infailibilă.
Iubirea binelui și aversiunea față de rău sunt astfel experimentate înainte de a fi învățate. Dar această voce cerească care ne îndeamnă să ne ridicăm deasupra noastră este adesea înăbușită de interesele noastre egoiste... sau chiar ascunsă de educația noastră.
De aceea, în instrucțiunile sale pentru Émile (în tratatul Émile sau Despre educație), Rousseau recomandă în mod neașteptat ca tânărul său elev să fie lăsat de capul său, sperând că natura sa îi va fi un ghid mai bun decât artificiile civilizației.
În ceea ce privește supremația conștiinței morale, optimismul lui Rousseau poate fi temperat de remarca ironică a contemporanului său Diderot:
„Vocea conștiinței și a onoarei este într-adevăr slabă atunci când măruntaiele țipă.”
© CCC
O tara in care nimeni n-ar incalca legile n-ar avea nevoie de ele.
Cu siguranta ca a te crede in stare de o mare afectiune este o dovada de mare orgoliu.
Sa ne ferim a vesti adevarul celor care nu sunt in stare sa-l asculte.
Orasele sunt abisul speciei umane.
Deplina fericire consta in a face pe altii fericiti.
Aţi observat ce vanitate mare au oamenii mici?
Orgoliul inseamna a avea demnitatea ce rezulta din constiinta propriei valori, vanitatea este dorinta desarta dupa marire, dupa iesitul in fata, si asta mana in mana cu nevoia de linguseala. Orgoliul nu simte nevoia sa fie confirmat in constiinta pe care o are despre sine si, de aceea, intra in alerta la orice lauda pe care o suspecteaza a fi o simpla introducere la linguseala.
Datoriile mele faţă de Veneţia, datorii de onoare, dacă au existat vreodată, erau greu de suportat.
(Confesiuni)
© CCC
Violenta a dat nastere celor dintai sclavi si lasitatea le-a perpetuat sclavia.
Numai cand se ridica pana la starea civila, omul devine om cu adevarat, actionand potrivit legilor morale, ascultand de ratiune, iar nu de instinct: pana aici, este un animal stupid si marginit, robul poftelor sale.
Suferintele noastre cele mai mari isi au izvorul in noi insine.
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.