Nevoia de a intelege lumea si propria sa existenta e pentru mintea omeneasca o nevoie organica in toata puterea cuvantului. Ce e, de unde vine si in ce scop exista lumea, care e rostul intamplarilor ei si, in sfarsit, care e intelesul propriei lor vieti, iata intrebarile ce au framantat pe oameni, sub forme mai mult sau mai putin limpezi, inca din momentul in care s-au trezit intr-insii puterile sufletesti ce ii deosebesc de animale.
Un sistem filosofic nu poate avea o influenta apreciabila, numai pentru ca raspunde nevoilor sufletesti ale timpului in care apare.
Omul intra in viata cu o nespusa sete de fericire. Nicaieri insa, si niciodata, aceasta sete morala, mai chinuitoare poate decat cea fizica, nu-si gaseste indestulare deplina.
Cu cat nevoile vietii sunt mai usor de satisfacut, cu atat omul le da mai putina importanta.
Mintea omeneasca trece vesnic peste barierele ce i s-au pus si, cu cat acele bariere sunt mai greu de depasit, cu atat avantul ei e mai puternic.
Dezvoltarea intelectuala, sporind puterea de reprezentare, face pe oameni mai capabili de simpatie si, prin urmare, mai putin egoisti, mai putin rai – daca nu chiar mai buni.
Tendinta de a cauta placerea si de a evita durerea, atat in domeniul fiziologic, cat si in cel psihologic, e legea fundamentala a vietii.
Precizarea intelesului termenilor e cea dintai precautie de luat in orice discutie.
Virtuozitatea cea mai uimitoare nu pretuieste niciodata cat cel mai banal adevar.
In cautarea adevarului, mintea omeneasca e manata de aspiratii, pe care nici o izbanda, oricat de stralucita, nu le poate multumi pe deplin si nici o cadere, oricat de dureroasa, nu le poate inabusi cu totul.