O dragoste uitata e ca un inel aruncat in lac. Cea dintai furtuna care rascoleste adancurile, poate sa-l scoata la suprafata ca intr-o clipa sa-l arunce mai la fund.
Dragostea creste in raport direct cu numarul kilometrilor ce fac doi indragostiti ca sa se intalneasca.
Iubim intotdeauna pe cei care ne admira; dar nu iubim intotdeauna pe cei pe care ii admiram.
Despartirile pentru indragostiti nu sunt decat garile in care asteapta proximul tren …
Imi plac in dragoste cei nesatui – ii plang si-i admir. Au ceva din eroismul tragic al indraznetilor care vor sa treaca oceanul inot.
E atat de penibil cand dragostea nu se sfarseste cu un accent frumos; cand capriciul sortii a plasat o nota stridenta inainte de incheierea unei simfonii, te incearca o senzatie amara in fata acestei disonante. Simti o depresiune subtila de ordin moral-artistic. Ti se pare ca intr-o opera de arta a intervenit mana unui nechemat. Destinul, in acest caz, are aparenta unui diletant brutal si nepriceput, a carui contributie a venit sa strice o superioara armonie de ansamblu.
O dragoste apusa e ca un vulcan: niciodata nu poti zice c-a trecut pericolul de a izbucni din nou.
Totul sta in voia inimii pe care nici oamenii, nici cerul, nici chiar propriile noastre interese nu o pot schimba vreodata.