Visăm să călătorim în Univers. Dar universul nu este oare în noi? Adâncimile spiritului nostru nu le cunoaştem. Spre înăuntrul nostru, însă, duce drumul tainic.
(Polen)
Pentru că intrăm în zona computerului, am pierdut plăcerea de a citi. Eu sunt un cetăţean al Galaxiei Gutenberg. Umanismul culturii se sprijină pe lectură, nu pe imagini fugitive. Lectura îţi lasă popasurile necesare pentru reflecţie, pentru meditaţie. Pierderea obişnuinţei lecturii este pericolul cel mai mare care ameninţă planeta, pentru că slăbeşte intelectul, puterea de gândire, şi te face să uiţi limba.
Pentru mine, marea poezie a fost întotdeauna baia de frumuseţe în care m-am cufundat când am avut nevoie de intrarea în altă dimensiune. Poezia ţine, după părerea mea, de partea cea mai ascunsă, cea mai intimă a fiinţei noastre. Poezia echivalează aproape cu o rugăciune. În poezie te cufunzi pentru a te întoarce cu frumuseţe. În rugăciune intri pentru a te integra absolutului.
A romantiza lumea înseamnă a ne face conștienți de magia, misterul și minunea lumii; înseamnă a educa simțurile să vadă obișnuitul ca extraordinar, familiarul ca ciudat, banalul ca sacru, finitul ca infinit.
© CCC
Mirabile dictu.
E minunat (uimitor, extraordinar) de spus (de povestit, de relatat, de istorisit, de expus).
Războiul nu este niciodată fatal, dar este întotdeauna pierdut.
(Războaiele pe care le-am văzut)
© CCC
Un scriitor ar trebui să scrie cu ochii, iar un pictor să picteze cu urechile.
© CCC
În general, oamenii sunt mai interesanți atunci când nu fac nimic decât atunci când fac ceva.
(Patru sfinți în trei acte)
© CCC