El a fost, pur și simplu, puterea și sprijinul meu în toți acești ani. Îi datorez lui, precum și întregii mele familii, acestei țări și multor altora, o datorie mai mare decât va pretinde el și pe care nu o vom ști niciodată.
În 1997, cuplul regal a sărbătorit 50 de ani de căsătorie. Cu această ocazie, a fost organizată o cină oficială de către Primarul Londrei. Regina s-a ridicat și a rostit un discurs deosebit de personal. Cea atât de discretă i-a adus în mod deschis un omagiu soțului ei care a reușit să o susțină în toți acești ani în fața greutății poverii ei.
© CCC
A ma lumina pe mine si a lumina pe altii, alta dorinta n-am.
Fii hotarat sa faci ceea ce esti dator sa faci; executa fara sovaire ceea ce ai hotarat.
Culcatul si trezitul devreme il fac pe om sanatos, bogat si intelept.
Datoriile pe care amanam sa le platim ne scurteaza viata.
© CCC
Fa in fiecare zi ceva ce nu vrei sa faci. Aceasta este regula de aur pentru a dobandi obiceiul de a-ti face datoria fara efort.
Sa sadim in inimile tinerimii sentimentul datoriei catre tara si mai intai de toate iubirea de patrie.
Fiecare tânăr să aibă convingerea că trebuie să facă ceva pentru ţara în care s-a născut. Nu toţi au, poate, acest noroc, de a da ceva cu totul deosebit, dar au datoria de a căuta să o facă. Și nu înseamnă că dacă cineva nu a descoperit ceva cu totul deosebit, nu poate contribui la dezvoltarea știinţei sau la progresul societăţii.
Orice om trebuie, in calitatea sa de cetatean, sa contribuie din toate puterile la fericirea compatriotilor sai.
Cel mai mare lucru in viata e sa-ti faci datoria.
Vrei să fii bogat? Învaţă nu numai arta de a câştiga bani, ci şi pe aceea de a-i păstra.
(Știința unchiaşului Richard)
Suntem datori sa contribuim cat mai mult la fericirea semenilor nostri.
Prima dintre datorii este aceea de a fi drept.
Daca vrei sa nu fii dat uitarii dupa ce ai murit, sau scrie lucruri care merita sa fie citite, sau fa lucruri care merita sa fie scrise.
Dator e omul sa fie al veacului copil.
Imi fac datoria mea, de toate celelalte nu-mi pasa.
A fi pus deasupra celorlalti nu e decat o obligatie mai imperioasa de a lucra pentru ceilalti si de a-i sluji.
© CCC
Fa-ti datoria oricand; totdeauna va fi cineva care sa te vada: tu insuti.
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.