Citate latine - Viata

A vedea şi a simţi înseamnă a fi, a gândi înseamnă a trăi. *

Viaţa este un trandafir la care fiecare petală este o iluzie si fiecare spin, o realitate.

Nu există nici o părticică de viață care să nu poarte poezie în ea. © CCC

În momentul când îţi pierzi raţiunea de a mai exista, trebuie să-ţi faci o filosofie de viaţă în care să consideri că mai ai de ce să trăieşti.  […] Am simţit că mai sunt folositoare la ceva. Altminteri, este foarte greu când pierzi tot ce înseamnă reper în viaţa ta.

Numai omul bun, omul rational, omul util celorlalti poa­te spune cu adevarat: am trait. Nu inseamna a trai, ci a vegeta, daca nu contribui la fericirea semenilor.

Nu se poate sa traiesti mereu pe culmile muntilor… Viata este intocmai ca un drum pe care-l faci pe jos, la mari departari; in lungul campiilor intinse drumul este usor si banal; dar cand incepi sa urci coastele muntilor, devine mai greu, si dupa ce ai ajuns la culme, in fata ochilor ti se asterne o priveliste mareata - te simti exaltat si ochii ti se umplu de lacrimi -, iti vine sa canti si ai vrea sa ai aripi! Dar nu poti intarzia pe culme, caci trebuie sa-ti continui drumul si incepi sa cobori pe cealalta parte, dar esti atat de adanc preocupat de primejdia prapastiei de la picioarele tale, incat uiti cu totul de multumirea ce ai avut-o in timpul cat te-ai oprit pe culmi.

Non vivere bonum est, sed bene vivere. Nu-i totul sa traiesti oricum, ci sa traiesti corect.

Nu putem scoate nici o pagină din viaţa noastră, dar putem pune pe foc toată cartea.

Mi-am văzut viața ramificându-se în fața mea ca smochinul verde din poveste. Din vârful fiecărei ramuri, ca o smochină violet, dolofană, un viitor minunat îmi făcea semn și îmi făcea cu ochiul. O smochină era un soț și o casă fericită cu copii, o altă smochină era un poet celebru și o altă smochină era un profesor strălucit, iar o altă smochină era Ee Gee, uimitorul editor, iar o altă smochină era Europa și Africa și America de Sud și o altă smochină era Constantin și Socrate și Attila și un grup de alte smochine erau îndrăgostiți cu nume ciudate și profesii neobișnuite, iar o altă smochină era o campioană olimpică a echipajului, iar dincolo și deasupra acestor smochine erau mult mai multe smochine pe care nu le-am putut desluși. M-am văzut stând la picioarele acestui smochin, murind de foame, doar pentru că nu mă puteam hotărî pe care dintre smochine aș alege-o. Mi-am dorit pe fiecare dintre ele, dar a o alege pe una însemna să le pierd pe restul și, în timp ce stăteam acolo, neputând să mă hotăresc, smochinele au început să se încrețească și să se înnegrească și, una câte una, au căzut pe pământ la picioarele mele. (Clopotul de sticlă) © CCC

I – Oh! Doamne

Oh! Doamne, rău m-ai urgisit, În soarta mea m-am împietrit Rămân ca marmura de rece… Să plâng, să sufăr, am uitat. Am fost un cântec care trece, Şi sunt un cântec încetat Rămân ca marmura de rece… Uscat e tot ce-a înflorit, Entuziasmul a murit, Şi a mea inimă a-ngheţat…

Am fost un cântec care trece Şi sunt un cântec încetat. II – Ţărână

Ţărână — suntem toţi ţărână, E de prisos orice trufie… Ce-a fost, în veci are să fie… Din noi nimic n-o să rămână. Zadarnic falnice palate Sunt în pământ rădăcinate Nici o pieire nu s-amână. Despoţi, cu frunţi încoronate, Poeţi, cu harpe coronate, Filozofi, oameni de ştiinţă, Păgâni, vestiţi prin necredinţă, Nici o pieire nu s-amână… Ţărână, suntem toţi ţărână.

III – Iertare

Iertare! Sunt ca orice om M-am îndoit de-a ta putere, Am râs de sfintele mistere Ce sunt în fiecare-atom… Iertare! Sunt ca orice om. Sunt ticălosul peste care Dacă se lasă o-ntristare De toţi se crede prigonit, Dar, Doamne, nu m-ai părăsit… Sunt om ca orice om — iertare.

IV – Duşmanii

Duşmanii mei se înmulţesc Şi nedreptatea mă-nfăşoară… Abia mai pot să mai trăiesc De cine n-am lăsat să moară, Aleargă toţi şi mă-nnegresc, Ah! Viaţa nu este uşoară.

V – Zburam

Zburam pe aripi strălucite… Copilul cel de altădată Nevinovat ca şi o fată Neveştejită de ispite, E azi mocirla noroioasă Cu adâncime-ntunecoasă Şi cu miasme otrăvite. Sunt eu de vină, sau nu sunt, Oh! Dumnezeule preasfânt, Auzi-mi glasul pocăinţei, Redă-mi puterea biruinţei, Refă-mă omul care-am fost Sau dă-mi obştescul adăpost… Zburam pe aripi strălucite.

VI – Şi-au zis…

Şi-au zis: — e singur — e pierdut Asupra mea se năpustiră… Onoarea mea o nimiciră,

Am sângerat, dar am tăcut. Mă înjosiră, mă loviră, Cu mici, cu mari mă răstigniră; Din inimă nu mi-au lăsat Un singur colţ nesfâşiat. Fraţi, rude, toţi mă duşmăniră, Pe cât plângeam, pe-atât rânjiră, O ţară-ntreagă s-a-ntrecut Să-mi dea venin — şi l-am băut. Dar, Doamne, nu te biruiră. VII – Cât am trudit…

Cât am trudit, cât am muncit, Şi cum nimic n-am folosit, În lume nu este răsplată… Dreptatea este blestemată, Şi omul bun nesocotit. Pe fruntea mea n-am nici o pată — Zadarnic! — sunt un osândit, În lume nu este răsplată. Cât am trudit, cât am muncit.

VIII – Eram

Eram puternic împărat Prin sufletească poezie, Prin tinereţe, prin mândrie, Prin chip de înger întrupat. Mi se-mplinea orice dorinţă,

Era o lege-a mea voinţă; Râdeam de orice duşmănie… Prin sufletească poezie, Domneam de soartă nencercat. Eram puternic împărat. IX – N-am în ceruri

N-am în ceruri nici o stea… Soarta mea e soarta rea, Am pierdut orice credinţă Înecată-n suferinţă, Am pierdut orice putere Nimicită de durere; Însă viaţa nu-mi blestem Şi nici moartea nu mi-o chem; Fără scop trăiesc în lume Nu mai sunt decât un nume, Nu mai plâng, nici nu mai gem, Iar cuprins de griji amare, Nu mai sunt decât răbdare… N-am în ceruri nici o stea.

X – Doamne, toate…

Doamne, toate sunt prin tine Şi averea, şi puterea, Fericirea, mângâierea Ce ne trebuie ştii bine. Dai cu dreaptă socotinţă

Mulţumiri şi suferinţă Lui Isus i-ai dat o cruce Căci ştiai c-o poate duce; Când dureri ne dai şi nouă, Ne dai plânsul ca o rouă; Când dai marilor putere, Nu le dai nici o plăcere, Când dai răilor cruzime, Dai blândeţe la victime. Eşti puterea înţeleaptă Şi justiţia cea dreaptă; Fă oricând ce vrei din mine. Doamne, toate sunt prin tine… XI – M-am uitat

M-am uitat la fericiţi… I-am văzut nemulţumiţi E orice zădărnicie. Cei pe care-i vezi în slăvi Adăpaţi sunt cu otrăvi; Cei trăiţi în sărăcie Plâng pe-a lor nemernicie; Cei mai mândri împăraţi Sunt de chinuri zbuciumaţi E orice zădărnicie. Vai, născut eşti să trăieşti, Nencetat să pătimeşti Fii frumos, fii sănătos, Eşti de-acelaşi vierme ros; Traiul crud şi nempăcat

Te sfărâmă nencetat, Să te soarbă are pripă, Nu-ţi dă pace de o clipă. Bogăţie, sărăcie, E orice zădărnicie. Sănătate, tinereţe, Minte, suflet, frumuseţe, Tot ce-a fost, ce-are să fie, E orice zădărnicie. Fiţi, trăiţi, dar nu doriţi… M-am uitat la fericiţi. (Psalmi moderni)

Am vrut să trăiesc viața interioară a fiecărui om pe care l-am văzut, să privesc lumea prin ochii lui. © CCC

Viata nu e prafuita, e vie. Asa de vie, asa de plina de seva si de soare ca cine n-are dreptate nu o poate privi in fata...

Viaţa este infinit mai ciudată decât orice ar fi putut inventa mintea omeneasca.

Atunci când există ceva mai presus de viață, viața devine frumoasă. © CCC

Turpe est beatam vitam in auro et argento reponere Este rusinos sa-ti pui fericirea vietii numai in aur si argint.

Si daca viata-i trecatoare, sa-i presaram in cale trandafiri.

Timpul tau este limitat, nu il risipi ducand o existenta care nu iti apartine. Nu fi prizonier al dogmelor care te obliga sa traiesti supunandu-te gandirii altora. Nu lasa zgomotul din afara sa iti inabuse propria voce interioara. Ai curajul sa iti urmezi inima si propria-ti intuitie. Si una si cealalta stiu ceea ce iti doresti cu adevarat sa devii. Restul este mai putin important. Fii nesatios. Fii nebun. © CCC

Întrebările lui Mahatma Gandhi și răspunsurile sale: Care este cea mai frumoasă zi? – Astăzi Cel mai ușor lucru? – Să te înșeli Cel mai mare obstacol? – Teama Cea mai mare greșeală? – Renunțarea Rădăcina tuturor relelor? – Egoismul Cea mai frumoasă distracție? – Munca Cea mai rea înfrângere? – Descurajarea Cei mai buni profesori? – Copiii Ce stă la baza tuturor lucrurilor? – Comunicarea Ce te face fericit? – Să fii util altora Cel mai mare mister? – Moartea Cel mai rău defect? – Schimbările de dispoziție Cea mai periculoasă persoană? – Mincinosul Sentimentul cel mai nefast? – Invidia Cel mai frumos cadou? – Iertarea Ce este esențial? – O casă Cea mai rapidă cale? – Linia dreaptă Cel mai puternic sentiment? – Pacea interioară Protecția cea mai bună? – Optimismul Cea mai mare satisfacție? – Creația Cea mai puternică forță? – Credința Cele mai necesare persoane? – Părinții Cel mai frumos lucru din viață? – Iubirea Cel mai bun refugiu? - Dumnezeu © CCC

E penibil - cand nu esti un mare intelept - sa vezi ca viata continua si dupa tine si sa te simti tarat la fund de vesnica scurgere a lucrurilor. Greu ne resemnam sa nu fim sfarsitul definitiv al lucrurilor si ratiunea suprema a universului.

…Pentru mine, timpul n-a curs, nu l-am simţit. Viaţa mea a fost atît de activă şi atît de plină, încît un an în plus sau în minus nu s-a făcut simţit cu efecte fizice, intelectuale sau de interes duhovnicesc evidente. Poate am evoluat din punct de vedere spiritual fără să-mi dau seama, dar propriu-zis n-am simţit curgerea timpului. Pentru mine, aceşti 84 de ani au fost un fel de dar ceresc pentru ca eu să înţeleg mai multe lucruri pe care tinereţea, poate, nu le înţelege, iar maturitatea le ignoră, vrut sau nevrut. Am avut şansa să ajung pînă aici şi să privesc cu bucurie, dar şi cu tristeţe. Vîrsta asta lungă mi-a fost de folos pentru comprehensiunea unei deveniri. Ne aflăm într-un moment de gravă înţelegere a sensului vieţii. Fiecare nu priveşte la cel de alături, nu îl interesează decît lucrurile materiale, iar restul este uitat. Fiecare an care mi se dădea îl socoteam ca un dar în plus de la Dumnezeu. Socoteam în tinereţe că am să trăiesc cam 60 de ani, n-am să ajung pînă la 70. Am avut întotdeauna obsesia morţii iminente. Cu fiecare an care trecea, încercam să adaug ceva la mine, la persoana interioară, căci persoana exterioară nu mă interesa. Cînd eram în viaţa publică, fiecare an însemna încă o posibilitate de a răspîndi cultura, de a forma cultura, de a răspîndi ceva din traseul fiinţei mele. […] Bătrîneţea nu este o povară. Acum, pentru mine nu există moarte, există «trecere dincolo»…