Expresii latine_I

In extenso Cu lux de amanunte

Inter pocula. Printre pahare sau la un pahar (de vin sau alte băuturi alcoolice, la o petrecere, reuniune etc.).

Imprimi permittitur. Se acorda permisiunea (ca opera) sa fie tiparita.

In medias res In miezul lucrurilor

In vitro În condiții de experiență (de laborator), în eprubetă.

Interpretatio graeca și Interpretatio romana sunt două expresii latine care desemnează înclinația grecilor și a romanilor din Antichitate de a asimila zeitățile barbarilor cu propriile lor zeități. Interpretatio graeca / romana, expresii cunoscute, mai ales, prin „fuziunea” sau chiar confuzia zeilor greci și romani.   Interpretatio graeca: tendința scriitorilor greci antici de a echivala zeități străine cu membrii propriului panteon. De exemplu, zeul egiptean al învățăturii Thoth a fost identificat cu Hermes grecesc. Interpretatio graeca (în latină, „traducere greacă”) sau „interpretare sub formă greacă” este folosit pentru interpretarea sau încercarea de a înțelege mitologia și religia altor culturi; o metodologie comparativă folosind concepte și practici religioase grecești antice, zeități și mituri, echivalențe și caracteristici comune. Expresia poate descrie eforturile grecești de a explica credințele și miturile altora, ca atunci când Herodot descrie religia egipteană în termeni de analogii grecești percepute sau când Dionisie din Halicarnasus și Plutarh documentează culte romane, temple și practici romane sub numele unor zeități grecești echivalente. Interpretatio graeca poate descrie, de asemenea, interpretarea non-grecilor a propriilor lor sisteme de credințe prin comparație sau asimilare cu modelele grecești, ca atunci când romanii adaptează miturile și iconografia greacă sub numele propriilor lor zei.   Interpretatio romana: tendința scriitorilor romani antici de a echivala zeități străine cu membrii propriului panteon. Cei care nu aveau echivalență în religia romană și / sau greacă, erau adesea asimilați de către romani. De exemplu, se pot cita, în acest caz, Apollo, zeul grec, este asimilat direct, în panteonul roman, cu zeița celtică Epona, zeița cailor, adorată de soldații romani. La egipteni, acesta este Isis, Osiris, Anubis și Horus (sub forma lui Harpocrate care în mitologia greacă este un zeu copil, adaptarea zeității egiptene Horus-copil.). [Panteonul din Roma este o clădire religioasă antică, situată în Piazza della Rotonda, construită din ordinul generalului roman Agrippa, în secolul I î.Hr. Pantheon, în latină și greacă, înseamnă „templul dedicat tuturor zeilor”.] Interpretatio romana este un discurs comparativ cu referire la religia și mitul antic roman, ca și la formarea unei religii galo-romane distincte. Atât romanii, cât și galii, au reinterpretat tradițiile religioase galice în raport cu modelele romane, în special cultul imperial. Egiptologul german Jan Assmann consideră abordarea politeistă a internaționalizării zeilor drept o formă de „traducere interculturală”. De fapt, cele două expresii se referă la stabilirea corespondenței / echivalenței zeităților grecești și romane, o interpretare a asemănărilor dintre zeitățile corespondente: a grecilor față de zeitățile romane și a romanilor fașă de zeitățile grecești (sau  stabilirea corespondenței / echivalenței zeităților grecești și romane cu zeitățile din alte culturi.   Zeii romani și corespondenții lor în Grecia Lista celor mai importanți zei romani și corespondentul lor grec, un exemplu de Interpretatio graeca / Interpretatio romana. Venus - zeița grădinilor și a câmpiilor (la greci: Afrodita - zeița frumuseții și a dorinței) Apollo - zeul soarelui (la greci*: Apollo - zeul profeției, al medicinei și al tragerii cu arcul) Marte - zeul războiului (la greci: Ares - zeul războiului) Diana - zeița lunii (la greci*: Artemis - zeița vânătorii) Esculap - zeul medicinei (la greci: Asclepios - zeul medicinei) Minerva - zeița înțelepciunii (la greci*: Athena - zeița artelor, a meseriilor, a războiului, protectoarea eroilor) Saturn - zeul agriculturii (la greci: Cronos - zeul cerului, conducătorul titanilor) Ceres - zeița grâului (la greci: Demetra - zeița grâului) Bacchus - zeul vinului și al vegetației (la greci: Dionysos - zeul vinului și al vegetației) Cupidon - zeul iubirii (la greci: Eros - zeul iubirii) Terra - Mama Pământ (la greci: Gea - Mama Pământ) Vulcan - zeul focului, fierarul zeilor (la greci: Hephaistos - zeul focului, fierarul zeilor) Juno - zeița căsătoriilor și a nașterilor, protectoarea femeilor măritate; regina zeilor (la greci: Hera - zeița căsătoriilor și a nașterilor, protectoarea femeilor măritate; regina zeilor) Mercur - mesagerul zeilor; protectorul călătorilor, al hoților și al negustorilor (la greci: Hermes - mesagerul zeilor; protectorul călătorilor, al hoților și al negustorilor) Vesta - păzitoarea casei (la greci: Hestia - păzitoarea casei) Somnus - zeul somnului (la greci: Hypnos - zeul somnului) Pluto - zeul iadului, zeul morții (la greci: Hades - zeul iadului, zeul morții) Neptun - zeul mărilor și al cutremurelor (la greci: Poseidon - zeul mărilor și al cutremurelor) Ops - soția lui Saturn, Zeița Mamă (la greci: Rhea - soția lui Cronos, Zeița Mamă) Uranus - zeul cerului, tatăl titanilor (la greci: Uranos - zeul cerului, tatăl titanilor) Jupiter - conducătorul zeilor (la greci: Zeus - conducătorul zeilor)   Unde apare asterisc, înseamnă că, în Grecia târzie, zeul avea aceeași funcție ca la romani. Ordinea este alfabetică după numele grec al zeilor (considerând că romanii au preluat zeii de la greci). © CCC

In populos ire. A ajunge vestit - (cu renume).

Inter canem et lupum Prins intre caine si lup; intre ciocan si nicovala

In statu nascendi În stare născândă, în starea de a se naște sau de a se forma, în cursul formării sau dezvoltării, în starea de a fi născut, pe punctul de a se naște sau de a se forma. În chimie, se referă la un element sau compus chimic care este în curs să fie eliberat sau să se formeze în urma unei reacții chimice.

In fide salus. În credință e salvarea. Această deviză este legată de Ordinul Steaua României care este cea mai înaltă distincție oferită de statul român și cel mai vechi ordin naţional. A fost creat în 1864, de Cuza Vodă, şi a fost acordat în acea perioadă unui număr redus de persoane. După proclamarea independenţei (1877), Carol I înfiinţează acest ordin prin legea votată în 10 mai 1877. A fost abrogat în 1948 şi reînfiinţat în decembrie 1998. Au fost stabilite 5 grade pentru acest ordin: cavaleri, ofiţeri, comandanţi (comandori), mari ofiţeri, mari cruci. Denumirea originală, propusă de domnitor era „Ordinul Unirii” iar cele două cifre încrustate, „5” şi „24”, simbolizau dubla alegere a domnitorului. De asemenea, pe decoraţie era încrustată şi deviza: „Genere et cordres fratres” (Fraţi prin origini şi simţiri). Însă cum cadrul legal nu permitea instituirea ordinului, Domnitorul Alexandru Ioan Cuza s-a limitat la a oferi decoraţia doar câtorva prieteni apropiaţi, majoritatea însemnelor rămânând în pivniţele palatului. Pe fundalul izbucnirii conflictului cu Imperiul Otoman, discuţiile pentru înfinţarea unui ordin naţional se redeschid. Sub guvernarea lui Ion C. Brătianu se decide instituirea legală a distincţiei în forma ei de bază operându-se modificări doar la cifra domnească (schimbată acum cu cea a lui Carol I) şi la dictonul ce nu mai corespundea momentului istoric, noua deviză fiind: „In fide salus” (În credinţă e salvarea). A fost aprobată şi noua denumire a ordinului care, la propunerea lui Mihail Kogălniceanu, a devenit „Steaua României”.

Inter nos. Sa vorbim numai intre noi.

Incognito Fara sa fie cunoscut; sub alt nume

In extremis In cele din urma

Infida societas regni. Camarila nesincera a unui suveran.