Citate de Fr. de La Rochefoucauld

A invidia înseamnă a te recunoaște inferior.

Prudenta si dragostea nu sunt facute una pentru cealalta: pe masura ce dragostea creste, prudenta scade. © CCC

Invidia nu poate sa se ascunda. Invinovateste si judeca fara dovezi, cusururile le face mai mari, cele mai mici greseli le socoteste enorme; graiul sau e plin de fiere, de exagerare si de ocara. Se incapataneaza cu indaratnicie si furie impotriva meritului evident. E oarba, infuriata, nesocotita si brutala.

Iertam cu usurinta prietenilor nostri cusururile care nu ne privesc.

Ceea ce pare a fi generozitate este adeseori numai o ambitie deghizata, care dispretuieste micile interese, pentru ca nazuieste spre cele mari.

Invidia…umbra credincioasa a admiratiei.

Sunt oameni care au tendinta nefericita – atat pentru ei cat si pentru cei cu care au vreo legatura – ce-i face sa foloseasca orice ocazie pentru a-si arata coltii, a musca si a cauta nod in papura; le repugna sa vada cum se aduc cinstiri unui semen de-al lor; palesc de invidie si dusmanie.

Gloria oamenilor de seama se cuvine a fi masurata cu etalonul mijloacelor de care s-au folosit pentru a o obtine.

Iubirea de sine e cel mai priceput dintre lingusitori.

Arhitectura este o arta, un fenomen emotional, in afara problemelor de constructie si dincolo de ele. Exista unele lucruri frumoase care pastreaza mai multa stralucire cand raman imperfecte decat cand sunt desavarsite.

E o mare nebunie sa vrei sa fii singur intelept.

Altă dată, [Malherbe] i-a spus: „Te pricepi bine să faci pe galantul; mai deschizi o carte să citești?” Era felul lui de a vorbi pentru a-i spune că e mereu gata să slujească doamnele. Domnul de Bellegarde i-a spus că da. „Pe legea mea”, i-a răspuns el, „te invidiez mai mult decât pentru ducatul tău”. (Povești, vol. 1, Memorii pentru a servi istoriei secolului al XVII-lea)

***

François de Malherbe (1555 – 1628), poet și critic literar francez. Protejat al regelui Henric al IV-lea, poet oficial al curții regale din 1609 și adversar al școlii poetice „La Pléiade”. A exercitat o puternică influență în cercul literar de la Hotel de Rambouillet. Roger de Bellegarde (Roger II de Saint-Lary), 1562-1646, primul duce de Bellegarde (1619-1646). A fost favoritul regilor Henric al III-lea și Henric al IV-lea. A fost unul dintre catolicii care l-au urmat pe Henric al IV-lea la moartea lui Henric al III-lea, l-a sprijinit cu vitejie în timpul războiului civil și a fost recompensat cu favoruri fiind numit guvernator de Bourgogne în 1602 și Mare Scutier al Franței în 1605. În 1619/1620, Ludovic al XIII-lea l-a numit Duce de Bellegarde și Pair al Franței. © CCC

Cei mai suparatori printre prosti sunt spiritualii.

Există un anumit fel de iubire a cărei intensitate împiedică gelozia.

Meritul oamenilor isi are timpul sau, la fel ca fructele.

E greu de a-i iubi pe cei pe care nu-i stimam deloc, dar nu e mai putin greu de a-i iubi pe cei pe care-i stimam mai mult decat pe noi insine.

Cat timp iubesti, ierti.

Numai cei care merita dispretul se tem de el.

Lipsa de invidie e cel mai bun semn al unor inalte virtuti.

Gelozia este, intr-un anumit fel, dreapta si rezonabila, din moment ce ea nu tinde decat sa pastreze un bun care ne apartine sau care credem noi ca ne apartine, in timp ce invidia nu poate suferi bunul altuia... Suntem deseori mandri de patimile noastre, chiar si de cele mai vinovate; invidia insa e o patima rusinoasa pe care nimeni nu indrazneste sa o marturiseasca... invidia noastra dureaza mai mult decat fericirea acelora pe care ii invidiem... gelozia se hraneste cu indoieli si moare, sau se schimba in furie, cand indoiala devine certitudine.