Citate de Epicur

E mai bine să fii invidiat decât compătimit. © CCC

Fereste-te de trei lucruri: ura, invidia, dispretul…

Muritorul care se bucură de o sănătate înfloritoare, la care se adaugă bogăţia şi faima nu este îndreptăţit să invidieze soarta zeilor. (Olimpicele)

Viața plăcută nu este dată de beții și ospețe continue, de desfătări, mese copioase... ci de un raționament sobru, care cercetează cauzele oricărei preferințe și repulsii și alungă opiniile care produc maximă tulburare în suflet.

Mania fara masura duce la nebunie.

Putini, foarte putini oameni se bucura cinstit de succesele celor care au aceeasi profesie ca si ei; acesta e unul din fenomenele cele mai rare ale naturii.

Cunoasterea greselilor e inceputul salvarii.

Nu trebuie sa invidiezi pe nimeni, pentru ca oamenii buni nu merită să fie invidiati, iar oamenii rai, cu cat au mai mult noroc, cu atat se pervertesc ei insisi. © CCC

Obisnuieste-te cu gandul ca moartea nu constituie nici un rau pentru noi, deoarece tot binele si tot raul ni se afla in senzatii, iar moartea nu-i altceva decat lipsa de senzatii. De aici urmeaza ca cunoasterea exacta a acestui fapt, anume ca moartea nu constituie nici un rau pentru noi, ne face sa ne bucuram de viata aceasta muritoare, indepartandu-ne de gandul unei vieti vesnice si de dorinta de nemurire. Asadar, raul cel mai grozav, moartea, nu-i nimic pentru noi, deoarece atat timp cat traim, moartea nu exista: iar in clipa cand vine moartea, atunci nu mai suntem noi. Moartea nu exista nici pentru vii, nici pentru morti, deoarece pentru unii nu-i ea de fata, iar pentru ceilalti nu mai sunt ei.

Invidia dezleaga limbile, dupa cum admiratia le amuteste.

Altă dată, [Malherbe] i-a spus: „Te pricepi bine să faci pe galantul; mai deschizi o carte să citești?” Era felul lui de a vorbi pentru a-i spune că e mereu gata să slujească doamnele. Domnul de Bellegarde i-a spus că da. „Pe legea mea”, i-a răspuns el, „te invidiez mai mult decât pentru ducatul tău”. (Povești, vol. 1, Memorii pentru a servi istoriei secolului al XVII-lea)

***

François de Malherbe (1555 – 1628), poet și critic literar francez. Protejat al regelui Henric al IV-lea, poet oficial al curții regale din 1609 și adversar al școlii poetice „La Pléiade”. A exercitat o puternică influență în cercul literar de la Hotel de Rambouillet. Roger de Bellegarde (Roger II de Saint-Lary), 1562-1646, primul duce de Bellegarde (1619-1646). A fost favoritul regilor Henric al III-lea și Henric al IV-lea. A fost unul dintre catolicii care l-au urmat pe Henric al IV-lea la moartea lui Henric al III-lea, l-a sprijinit cu vitejie în timpul războiului civil și a fost recompensat cu favoruri fiind numit guvernator de Bourgogne în 1602 și Mare Scutier al Franței în 1605. În 1619/1620, Ludovic al XIII-lea l-a numit Duce de Bellegarde și Pair al Franței. © CCC

Cine nu se considera un om fericit este un nefericit, chiar daca ar fi stapanul lumii.

Natura oamenilor este de cele mai multe ori in asa fel alcatuita, incat ii compatimesc pe cei nenorociti si ii invidiaza pe cei fericiti.

Invidia…Sentiment pe care nici prietenia nu-l stinge intotdeauna. Nimic nu-i mai greu de iertat decat meritele altuia.

Printre alte pacate, nesabuitul il are si pe acesta: isi incepe mereu viata.

Toate actiunile noastre trebuie sa tinda sa ne abata de la suferinta si neliniste. In clipa cand am atins acest tel, toate furtunile sufletului se imprastie, deoarece fiinta noastra nu mai rataceste spre lucruri care-i lipsesc si nici nu cauta altele prin care ar putea sa-si acopere nevoia de sanatate sufleteasca sau fizica. Caci noi urmarim placerea numai atunci cand suferim de lipsa ei. In momentul cand nu mai suferim, nu avem nevoie de placeri. De aceea sustinem ca placerea este inceputul si telul unei vieti fericite. Placerea este, dupa noi, cel mai insemnat bun al naturii… Cand sustinem ca placerea este scopul suprem, nu ne gandim la placerile destrabalatilor si ale simturilor, asa cum pretind cativa nestiutori care combat si deformeaza invatatura noastra, ci ne referim numai la lipsa suferintelor fizice si psihice… Nu exista viata placuta fara intelepciune, onestitate si dreptate, iar acestea nu pot fi despartite de placere. Cine nu traieste rational, onest si drept, acela nu are o viata fericita.

Sunt oameni care au tendinta nefericita – atat pentru ei cat si pentru cei cu care au vreo legatura – ce-i face sa foloseasca orice ocazie pentru a-si arata coltii, a musca si a cauta nod in papura; le repugna sa vada cum se aduc cinstiri unui semen de-al lor; palesc de invidie si dusmanie.

Plăcerea este începutul și sfârșitul unei vieți fericite. (Scrisoare către Menoiceus) Epicur “Inceput" înseamnă atât "debut", cat și "principiu". "Sfarsit" înseamnă atât "incheiere", cat și "scop", "obiectiv". Epicur considera că plăcerea este atât ceea ce ar trebui să serveasca drept principiu pentru ghidarea acțiunilor oamenilor, cat si scopul pe care acestia ar trebui sa-l urmareasca. Această frază rezumă doctrina placerii. Epicur credea că plăcerea este cel mai mare bine. Dar modalitatea de a atinge placerea consta in a trăi o viata modesta și in a dobândi cunoștințe despre mecanismele lumii și limitarea dorințelor. Toate acestea conduc la atingerea unei stari de liniște sufleteasca (ataraxia) și eliberarea de sub imperiul fricii (griji, temeri), precum și absența suferintei corpului, a durerii (aponia). Combinația acestor două stari ar trebui să constituie fericirea în cea mai înaltă forma. Deși epicureismul este o formă de hedonism, în măsura în care acesta declară plăcerea ca fiind singurul bine intrinsec, concepția sa despre absenta suferintei drept cea mai mare plăcere și pledoaria sa pentru o viață simplă il face diferit de "hedonism", așa cum este înțeles de obicei.

***

Epicureism: școală filosofica fondata de Epicur în Atena, în 306 î.e.n. Aceasta a concurat cu o alta mare scoala de gândire a timpului, stoicismul, fondată în 301 î.e.n. Epicureismul este axat pe căutarea unei fericiri și a unei înțelepciuni al căror obiectiv este atingerea ataraxiei, pacea sufletului. Este o doctrină materialistă și atomista. Hedonism: doctrină filozofică greacă conform careia plăcerea si evitarea suferintei este scopul existenței umane. Stoicism: curent filozofic în Grecia și Roma antică, care conținea elemente materialiste în ceea ce privește problema cunoașterii și care în domeniul eticii susținea că oamenii trebuie să trăiască potrivit rațiunii, să renunțe la pasiuni și la plăceri, să considere virtutea ca singurul bun adevărat și să se dovedescă neclintiți în fața vicisitudinilor vieții. Menoiceus sau Menoeceus: in mitologia greacă, este tatal lui Creon (regent al Tebei), al Jocastei (mama lui Oedip) și al lui Hipponome.

Ne impacam cu un dusman care ne este inferior prin insusirile inimii si ale spiritului; nu iertam insa niciodata aceluia care ne intrece prin sufletul si geniul sau.

Putini isi mai aduc aminte ca au fost tineri si cat le venea de greu sa fie neprihaniti si cumpatati. Primul lucru ce li se intampla oamenilor dupa ce au renuntat la placeri, fie din bunavointa, fie din dezgust, fie din pricina dietei, e sa le condamne la altii...; ne-ar placea ca un bun care nu mai exista pentru noi, sa nu mai existe nici pentru restul lumii; e o pornire de invidie.