Citate de Antoine Gombaud

Ar trebui sa scriem intotdeauna doar despre ceea ce ne place. Uitarea şi tacerea sunt pedeapsa pe care o aplicam asupra a ceea ce am constatat ca este urat sau comun, in calatoria prin viata.

Cand cineva ascunde faptul ca iubeste placerea, inseamna ca are deprinderi urate.

Placerile sunt ca florile: dupa ce le atingi, se ofilesc.

Amintirea lucrurilor rele este plăcută celor care le-au depășit și adaugă puțină dulceață fericirilor de care se bucură. (Maxime, sentințe și reflecții morale și politice) © CCC

Singurul temei ce poate justifica o actiune omeneasca este placerea pe care fapta o harazeste faptuitorului. De indata ce un om cu personalitate investeste in ea un gram de placere, orice treaba searbada devine inflacarata.

Ne-ar fi placut mai mult, daca ne-ar fi fost mai putin pe plac.

Cea mai temeinică plăcere a acestei vieţi este deşarta plăcere a iluziilor.

Proba unei placeri este amintirea ei.

Nici o placere nu este un rau prin sine insasi. Efectele unor placeri ne aduc insa, uneori, o multime de neajunsuri.

Scopul tuturor actiunilor noastre este, in general, placerea.

Puțini oameni sunt scutiți să spună platitudini, iar nenorocirea este că se dorește să fie spuse într-un mod plăcut. (Maxime, sentințe și reflecții morale și politice) © CCC

Doing what you like is freedom. Liking what you do is happiness. Sa faci ceea ce iti place inseamna libertate. Sa-ti placa ceea ce faci inseamna fericire. Frank Tyger

Lesne aluneca inimile tinerilor de la bucuriile invataturii spre placere.

Nu există plăcere mai dulce decât să surprinzi reacția unui om căruia i-ai oferit mai mult decât se aștepta. (Spleen-ul Parisului) © CCC

„Cine intră ne face onoare, cine nu intră ne face plăcere.“ – inscripţie la intrarea în redacţia ziarului „Curentul“.

Fericirea este diferită de plăcere: aceasta din urmă nu este legată de sentimentul existenţei, nu ne uităm pe noi înșine ca fiinţe singulare. Aici se află al doilea motiv care poate explica raritatea acestei fericiri în literatură. (Înțelepciune străveche, lume modernă) © CCC

Duminică: paradisul pentru medici! Pe terenul de golf, la malul mării, cu iubita sau soția lor, la biserică sau pe iaht... Medicii, pretutindeni, categoric nu mai sunt în rolul de medici. (Naratorul) © CCC

A judeca e uneori o placere, a intelege e intotdeauna. © CCC

Bis repetita placent. Ce este cerut de două ori place. (Horatius)

Plăcerea este începutul și sfârșitul unei vieți fericite. (Scrisoare către Menoiceus) Epicur “Inceput" înseamnă atât "debut", cat și "principiu". "Sfarsit" înseamnă atât "incheiere", cat și "scop", "obiectiv". Epicur considera că plăcerea este atât ceea ce ar trebui să serveasca drept principiu pentru ghidarea acțiunilor oamenilor, cat si scopul pe care acestia ar trebui sa-l urmareasca. Această frază rezumă doctrina placerii. Epicur credea că plăcerea este cel mai mare bine. Dar modalitatea de a atinge placerea consta in a trăi o viata modesta și in a dobândi cunoștințe despre mecanismele lumii și limitarea dorințelor. Toate acestea conduc la atingerea unei stari de liniște sufleteasca (ataraxia) și eliberarea de sub imperiul fricii (griji, temeri), precum și absența suferintei corpului, a durerii (aponia). Combinația acestor două stari ar trebui să constituie fericirea în cea mai înaltă forma. Deși epicureismul este o formă de hedonism, în măsura în care acesta declară plăcerea ca fiind singurul bine intrinsec, concepția sa despre absenta suferintei drept cea mai mare plăcere și pledoaria sa pentru o viață simplă il face diferit de "hedonism", așa cum este înțeles de obicei.

***

Epicureism: școală filosofica fondata de Epicur în Atena, în 306 î.e.n. Aceasta a concurat cu o alta mare scoala de gândire a timpului, stoicismul, fondată în 301 î.e.n. Epicureismul este axat pe căutarea unei fericiri și a unei înțelepciuni al căror obiectiv este atingerea ataraxiei, pacea sufletului. Este o doctrină materialistă și atomista. Hedonism: doctrină filozofică greacă conform careia plăcerea si evitarea suferintei este scopul existenței umane. Stoicism: curent filozofic în Grecia și Roma antică, care conținea elemente materialiste în ceea ce privește problema cunoașterii și care în domeniul eticii susținea că oamenii trebuie să trăiască potrivit rațiunii, să renunțe la pasiuni și la plăceri, să considere virtutea ca singurul bun adevărat și să se dovedescă neclintiți în fața vicisitudinilor vieții. Menoiceus sau Menoeceus: in mitologia greacă, este tatal lui Creon (regent al Tebei), al Jocastei (mama lui Oedip) și al lui Hipponome.