S-au împlinit opt zile că-n şesu-acesta, iată,
O datorie aspră înlănţuit mă ţine;
A mea durere crede-o, dar n-o trăi ca mine;
Urez să nu simţi chinul iubirii niciodată!
E-un loc frumos, şi-n juru-mi e numai sărbătoare.
Ai mei prieteni tineri, cu zarva lor voioasă,
Nu pot s-alunge însă tristeţea ce m-apasă,
Iar sufletu-mi la orice plăceri şi-a pus zăvoare.
Eu tînguiri amestec în cîntul lor şi ciudă,
Şi fac rugare nopţii, şi zilei fac rugare
Să-mi dea pe-aceea care nu poate să m-audă.
Cîndva, de stam departe, răbdam mai lesne dorul,
Mă mîngîia speranţa. Acum însă amorul
Absenţa cea mai scurtă s-o-ndure nu mai poate.
Tot ce-i străin de tine, mă umple de mînie.
Ah! desfătări şi rîset mi le-ai luat pe toate,
Şi nu mai am nici toane, să-mi dea vreo bucurie;
Doar tu-mi rămîi acuma, Eleonora mea!
Dar tu-mi ajungi: într-asta, mi-s zeii mărturie!
Şi n-am pierdut nimica, de te mai pot păstra.
(Absenţa)
(Traducere Teodor Boşca)
Cea mai temeinică plăcere a acestei vieţi este deşarta plăcere a iluziilor.
Dacă ne naștem doar pentru plăcerile simțurilor, de ce nu ne pot satisface și lasă mereu un gol de plictiseală și tristețe în inima noastră?
(Predici)
© CCC
Catre viciu, numai placerea sufletu-l deschide.
Oferă-le plăcere. Aceeași plăcere pe care o au atunci când se trezesc dintr-un coșmar.
(Despre public, în cotidianul Asbury Park Press din New Jersey, 13 august 1974)
© CCC
Doing what you like is freedom. Liking what you do is happiness.
Sa faci ceea ce iti place inseamna libertate. Sa-ti placa ceea ce faci inseamna fericire.
Frank Tyger
Fericirea este diferită de plăcere: aceasta din urmă nu este legată de sentimentul existenţei, nu ne uităm pe noi înșine ca fiinţe singulare. Aici se află al doilea motiv care poate explica raritatea acestei fericiri în literatură.
(Înțelepciune străveche, lume modernă)
© CCC
Singurul temei ce poate justifica o actiune omeneasca este placerea pe care fapta o harazeste faptuitorului. De indata ce un om cu personalitate investeste in ea un gram de placere, orice treaba searbada devine inflacarata.
Nu există plăcere mai dulce decât să surprinzi reacția unui om căruia i-ai oferit mai mult decât se aștepta.
(Spleen-ul Parisului)
© CCC
Incetam de a fi pasionati de un lucru atunci cand placerea pe care speram sa o avem de pe urma lui nu mai este egala cu efortul necesar pentru a o dobandi.
Nu exista decat o fericire: Datoria.
Nu exista decat o mangaiere: Munca.
Nu exista decat o placere: Frumosul.
Omul care a incercat multe placeri variate e capabil sa le prefere pe unele, altora…Ne facem astfel educatia gustului pentru diferite placeri, putem chiar sa folosim experienta altuia sau sa i-o transmitem altuia pe a noastra. Stim ca placerile spirituale, cu conditia sa nu fie exclusive si sa presupuna existenta altora, asa cum nota fundamentala presupune armonicele sale, stau inaintea celorlalte placeri; le cultivam de preferinta, dezvoltam finetea gustului cu care le incercam si, de bine de rau, ne mentinem acest plan al vietii alaturi de celelalte planuri ce-l insotesc, sau il acopera, sau il clatina: planul profesional, planul moral.
Fugi de placerea care da nastere durerii.
Indreptarea prin ras a celor smintiti nu este lipsita de folos.
Nu poate fi neplacere in sfortarea pe care o faci spre a produce placere altora.
Oamenii flămânzi nu ascultă de rațiune.
(Războiul zeilor antici și moderni)
© CCC
Tendinta de a cauta placerea si de a evita durerea, atat in domeniul fiziologic, cat si in cel psihologic, e legea fundamentala a vietii.
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.