Copac frumos, aşa de-aproape
La ce stau cele două nume,
Ce-n scoarţa ta a vrut anume
O mînă scumpă să le sape?
Eleonora e departe;
Slovele mint, şi-un timp călău
Aceste inimi le desparte,
Ce le mai leagă trunchiul tău.
(Elegie)
(Traducere Teodor Boşca)
Ce-ncet o fericire se-nfiripă!
Ce repede o fericire piere!
Din tinereţea-mi plină de durere,
Dacă-am trăit, n-a fost decît o clipă,
Şi-acel extaz un greu tribut îmi cere!
Speranţa-i dulce, chiar dacă-i deşartă:
Măcar ne-alină, viaţa de-i amară;
Dar mie-n vînt iluziile-mi zboară,
Şi-n al meu suflet azi speranţa-i moartă:
E-un suflet, vai! întruna ros de jale,
Un suflet istovit, sătul de toate,
Ce din trecut ar vrea să-i iasă-n cale
Fugarii zori ai fericirii sale
Şi-averile ce-acum îi sînt luate.
Prezentul însă, cu imagini clare,
Mă urmăreşte cînd un vis mă-mbată,
Iar adevărul crud, fără-ndurare,
Un sfat îmi dă: să nu mai plîng vreodată.
Pierdut-am tot: delir şi-nvolburare,
Plăceri cuminţi, avîntul, răzvrătirea,
Păcate dulci, nădejdi mîngîietoare;
Pierdut-am tot: mi-a mai rămas iubirea.
(Ce-ncet o fericire…)
(Traducere Teodor Boşca)
S-au împlinit opt zile că-n şesu-acesta, iată,
O datorie aspră înlănţuit mă ţine;
A mea durere crede-o, dar n-o trăi ca mine;
Urez să nu simţi chinul iubirii niciodată!
E-un loc frumos, şi-n juru-mi e numai sărbătoare.
Ai mei prieteni tineri, cu zarva lor voioasă,
Nu pot s-alunge însă tristeţea ce m-apasă,
Iar sufletu-mi la orice plăceri şi-a pus zăvoare.
Eu tînguiri amestec în cîntul lor şi ciudă,
Şi fac rugare nopţii, şi zilei fac rugare
Să-mi dea pe-aceea care nu poate să m-audă.
Cîndva, de stam departe, răbdam mai lesne dorul,
Mă mîngîia speranţa. Acum însă amorul
Absenţa cea mai scurtă s-o-ndure nu mai poate.
Tot ce-i străin de tine, mă umple de mînie.
Ah! desfătări şi rîset mi le-ai luat pe toate,
Şi nu mai am nici toane, să-mi dea vreo bucurie;
Doar tu-mi rămîi acuma, Eleonora mea!
Dar tu-mi ajungi: într-asta, mi-s zeii mărturie!
Şi n-am pierdut nimica, de te mai pot păstra.
(Absenţa)
(Traducere Teodor Boşca)
Glasul sentimentelor nu ne poate induce în eroare
Și n-avem nici o vină dacă urmăm natura.
(Elegii)
Oamenii flămânzi nu ascultă de rațiune.
(Războiul zeilor antici și moderni)
© CCC
Varietatea este sursa tuturor plăcerilor noastre, iar plăcerea încetează să mai existe atunci când devine obișnuință.
© CCC