Nu toate experientele duc la descoperiri, toate imbogatesc insa cunoasterea… Viata e alcatuita din sesuri, din vai, din piscuri; altfel spus din platitudine si rutina, din deprimare si din bucurie(…). Viata se compune din tevi sparte, din robinete care curg, din tencuieli coscovite, din plase pe care le cari de la piata, din rufe care le speli, din coate-n tramvaie dar si din Bach si din Beethoven, din Shakespeare si din Tolstoi, din Eminescu si din Blaga, din Michelangelo si din Tuculescu. Totul e viata. Noi traim dureri si bucurii, dar mai presus de ele traim viata. Ceva sacru a carui ratiune finala n-o cunoastem sau INCA nu o cunoastem…
Pe lumea asta, nu poţi avea numai prieteni, trebuie să mai menţii şi nişte relaţii şi nu-ţi deşerţi sacul faţă de nişte oameni pe care nu-i cunoşti.
Într-o bună zi, ai să-nţelegi, că omul cel mai iubit reprezintă superlativul absolut al unei vieţi. Oricâtă pasiune ar exista între un bărbat şi-o femeie, judecata îşi situează la un moment dat partenerul numai pe verticală. Nu-ţi poţi închipui cum se şterg din tine senzaţiile... E de necrezut cum uită trupul.
Ceea ce-ţi rămâne dintr-un om e ceea ce-l abstrage din animalitate: gândirea lui, cuvintele, gesturile. Orizontalitatea erotică este cel mai perisabil element al unei legături. Ai să vezi într-o zi că numai spiritualitatea rămâne într-o iubire.
Nimic nu este mai greu de demonstrat decât ceea ce n-ai făcut.
Mă atrag oamenii complicaţi. Mă atrag major, nimicitor, doar oamenii care mă fac să visez, care maschează atât de bine implacabilele roţi dinţate ale imuabilelor legi care ne guvernează, atât de bine că mă fac să le uit existenţa.
…n-o să-mi spună nimeni că, după 20 de ani, mai este ca-n prima lună când a început iubirea dintre doi oameni.
Nimic nu este permanent aici. Odată fotografiată, viața, aici, se termină.
© CCC
Discreţia… o calitate majoră a unui om şi-o obligaţie socială între persoane civilizate.
Este clar că Orson Welles [„Splendoarea Ambersonilor”] este unul dintre cei mai mari regizori de film. Pot să revăd filmele lui cu aceeași intensitate, chiar și la televizor.
(Studio Magazine 1994)
© CCC
Cred că Marnie (1964) [e filmul meu preferat]. Ambele filme erau atât de diferite încât e cam greu să-ţi dai seama care, dar "Păsările" (1963) a fost un fel de goană. Toate filmele lui Hitchcock au un mister al lor sau așa ceva, dar personalitatea lui Marnie era atât de fascinantă. Ea era într-adevăr fascinantă - biata Marnie.
(Despre filmul preferat în care a jucat, în regia lui Alfred Hitchcock)
© CCC
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.