Citate despre Cultura

Arta a fost unul dintre marile titluri de noblete ale omului, de aceea, in amintirea posteritatii raman numai popoarele care si-au innobilat sufletul contribuind la ascensiunea posteritatii.

Numai dupa durere omul se inalta la o deosebita intelegere.

Omul, pe masura ce invinge necunoscutul, invata a nu se sprijini decat pe puterile lui.

Nerecunostinta este copilul legitim al binefacerii.

Mergeam departe, spre podgoriile de la Băiceni, pe o vreme frumoasă de toamnă. Soarele nu ardea, avea o lumină lină de aur, şi vîntul abia-abia adia, ici cu miros tare de pădure, dincolo cu parfumul uscat al miriştilor.

Fortele vii ale unui neam pot fi stanjenite o vreme; cand le vine insa ceasul, inmuguresc si infloresc cu putere irezistibila.

Întorcându-se de pe munte, admira, sub panașul său de stejari, vechea casă cenușie de piatră: nu îmbina ea într-un echilibru armonios, prin dispunerea zidurilor și a acoperișului, arhitectura canadiană cu arhitectura franceză? Cu zidurile ei solide, construite din pietre de câmp, a izvorât firesc din această proeminență, îndeplinind nevoile celor care au ridicat-o. Dar aceștia doriseră să-și încheie opera punând acolo o coroană franceză. Exista acolo un semn. Nu era o himeră să vrei să aclimatizezi aici geniul și cultura Franței. Solul și clima erau propice dezvoltării acestei plante nobile a cărei vigoare concura cu strălucirea ei. Cu siguranță era necesară o sarcină preliminară: să se curețe pământul de vegetația parazită care îl invadase care amenința să sufoce tulpina franceză. Avea să se lupte corp la corp cu această buruiană atunci când simțea că armata lui este suficient de puternică pentru a lupta cu șanse serioase de victorie. Pentru moment, era vorba de organizarea, încadrarea și întemeierea națiunii franco-canadiene pe temelii de nezdruncinat: oferindu-i o doctrină în armonie cu temperamentul ei etnic; să-i inspire mândria în originile sale și credința în destinul său. Campania pentru „Sanatoriul Național” avea să se încheie în curând: urmau să fie stabilite patru realizări și punctul final. Această campanie a obținut un succes care a depășit așteptările lui Larocque. Tirajul jurnalului „La Nouvelle-France” se menținea la douăzeci și cinci de mii de exemplare. Jurnaliştii franco-canadieni şi anglo-canadieni s-au implicat în polemici violente în jurul dezvăluirilor scandaloase. Unele ziare apărau punctul de vedere al lui Larocque cu cele mai clare rezerve. Majoritatea susțineau partea adversă. Până la urmă, toată această agitație a condeiului și a cuvântului a făcut un deserviciu parlamentarilor. Oamenilor li s-au dat motive întemeiate să râdă de aleșii lor și să disprețuiască acești mici tirani, produși în masă, prin vot. Oamenii curajoși au dat frâu liber disprețului lor și au râs până când abia se mai puteau ține pe picioare. Acesta a fost scopul lui Larocque de a provoca, pe o scenă mare, acest dans de fantoșe. (La Chesnaie) © CCC

Nu se cuvine sa apreciem greselile si prejudecatile oamenilor de demult cu prejudecatile noastre de astazi.

Omul doreste mai cu seama ce-i lipseste.

Cultura nu se mosteneste, se cucereste.

Fără asimilarea culturii altor popoare în amănunt ne va fi mai greu, dacă nu imposibil să apărăm, să impunem şi să iubim propria noastră cultură naţională.

Cultura nu e scopul culturii, ci cultura e modalitatea lui a fi uman.

Dezvoltarea intelectuala, sporind puterea de reprezentare, face pe oameni mai capabili de simpatie si, prin urmare, mai putin egoisti, mai putin rai - daca nu chiar mai buni.

Cresterea intelectuala si morala nu este mai putin necesara decat bunastarea materiala. A sti, este o nevoie vitala, a gandi este o necesitate, adevarul este hrana, ca si painea. O minte nehranita cu stiinta si cu intelepciune, slabeste. Sa ne fie mila de spiritele infometate, cum ne e de trupurile nehranite. Daca exista ceva mai sfasietor decat un trup care se prapadeste din lipsa de paine, e un suflet care se stinge din lipsa de lumina.

Ceea ce deosebeste o societate de civilizatie de una de cultura e ca lumea ei imita si practica pasionat si cu entuziasm toate formele de cultura, fara sa aiba insa staruinta de a duce lucrurile pana la capat, si nici curajul de a suporta toate consecintele.

Cultura este suma tuturor formelor de arta, de iubire si de gandire, care, pe parcursul secolelor, l-au ajutat pe om sa fie tot mai putin inrobit.

Cultura este ceea ce ramane dupa ce am uitat tot ce am invatat.

Aşa cum Renaşterea a crescut şi s-a difuzat din centrul ei italian şi celelalte ţări ale Europei au primit răsunetele ei uneori cu o sută de ani întârziere, tot aşa clasicismul a pornit din Franţa, producând interesante şi particulare reacţii în alte ţări ale continentului.

Progresul umanitatii nu se poate intemeia pe minciuna, ci numai pe sinceritate si adevar.

Departe de a "timora" talentul, cultura îl provoacă şi îl stimulează. Pentru toată lumea? Nu, fireşte că nu. Pe unii, cultura îi "sperie", deoarece concep literatura ca proces-verbal al secreţiilor lor endocrine, îndeosebi afective. După mine, a trăi cu adevărat în literatură nu înseamnă deloc a transpira literatură. Cultura, pentru literatul însetat de valori, nu se mănâncă cu polonicul; ea nu provoacă greaţă, ea nu-i "ciumurleşte" (cunoaşteţi acest cuvânt ardelenesc?...) decât pe cei care nu au organ pentru cultură. Nu e nimic ruşinos în a nu avea organ pentru cultură, cu condiţia să nu fii literat. Nici Goethe nu avea – conform propriei mărturisiri – organ pentru filozofie. De aceea nici nu l-a interesat filozofia. Dar pentru cultură avea organ, şi în asta stă o parte din secretul creaţiei sale.