Citate de Ludwig van Beethoven

Există oameni care au bani și oameni care sunt bogați. © CCC

Omul se descopera pe el insusi cand se masoara cu obstacolul.

Nici un animal nu se schimba atat de des ca omul: cand se avanta spre inaltimi, cand se prabuseste in adancime.

Oamenii superficiali cred in noroc. Oamenii puternici cred in cauza si efect.

Accept sa fiu ultimul om, daca a fi om inseamna sa semeni cu ceilalti. ("Caiete")

Inima unui om trebuie sa doreasca, sa ceara si sa spere ceva.

Omul nu este nici înger şi nici fiară, şi cu cât se preface mai mult că e înger, cu atât mai mult se aseamănă cu o fiară.

Sunt omul naturii înainte de a fi cel al societății. (Noua Justine) © CCC

Oamenii sunt trecatori, faptele lor sunt trecatoare, dar gandirea lor ramane vesnic o pecete a timpurilor.

Boabe de nisip care se cred piramide: iată oamenii!

Muzica este o revelatie mai inalta decat toata intelepciunea si filosofia.

Omul este doar o trestie, cea mai firavă din natură, dar e o trestie gânditoare. (Cugetari) Blaise Pascal Se regăsește în această frază tema pascaliană a condiției modeste a omului, fragil ca o trestie pentru că este muritor (fragilitatea menținerii lui în mijlocul atâtor împrejurări ostile) și a măreției omului pentru că dispune de rațiune. “Omul este doar o trestie, cea mai firavă din natură, dar e o trestie gânditoare. Pentru a-l zdrobi, nu e nevoie ca întregul univers să se înarmeze: un abur, o picătură de apă ajunge să-l ucidă. Dar chiar dacă universul l-ar zdrobi, omul încă ar fi mai presus decât ceea ce îl ucide, pentru că el știe că moare și ce avantaj are universul asupra lui, dar universul nu știe nimic. Așadar, toată demnitatea noastră își are temeiul în gândire. De aceasta trebuie să ținem noi, iar nu de întinderea și durata cărora nu le-am putea face față. Să ne străduim deci să gândim curat: iată principiul moralei.” Ce poate fi mai vulnerabil decât un om? Locuitor efemer al unei planete pierdute într-un colț al universului, existența sa nu este decât un scurt moment între naștere și moarte. Puterea sa este neglijabilă: o lovitură greșită, o simplă adiere otravită, este suficientă pentru a-l ucide. Chiar și rațiunea care este mândria sa nu-l poate salva: nu știe nici de unde vine, nici unde se duce și cade din incertitudine în eroare, fără un punct fix care să-l sprijine. Și totuși, nu este oare tocmai această clarviziune, această conștientizare a propriei sale stări mizerabile, cea care îl ridică imediat deasupra restului Creației? Căci, chiar dacă „universul l-ar zdrobi”, observă Pascal, „omul ar fi totuși mai nobil decât ceea ce îl ucide, pentru că el știe că moare, iar universul nu știe nimic despre avantajul pe care îl are asupra lui.” Conștiința inversează astfel ordinea valorilor: pentru că este înzestrat cu gândire, omul este investit cu o grandoare paradoxală, născută din înțelegerea propriei insignifianțe. De ce să căutăm demnitatea umană într-o contradicție? Ideea devine mai clară dacă ne referim la religia creștină, pe care o apără Pascal. Măreția omului provine din originea sa divină, iar mizeria sa din păcatul originar. A ne îndrepta către prima ar fi o sursă de mândrie, iar a ne întrista pentru cea de-a doua ar fi un motiv de disperare. Dar iubirea lui Iisus Hristos, întruchiparea sublimă a lui Dumnezeu în mizeria umană, ne permite să ne recunoaștem pe noi înșine și să dorim să fim ca El. Întreaga demnitate umană constă în gândire. Gândirea şi conştiinţa de sine, iată măreţia omului capabil să cuprindă lumea întreagă cu înţelegerea sa: “Demnitatea nu trebuie sa mi-o caut nicidecum prin întindere, ci prin buna rânduială a gândirii mele. Stăpânind pământuri, nu voi avea nici un avantaj. În întindere, universul mă cuprinde și mă înghite ca pe o nimica toată; prin gândire, eu îl cuprind.” La două secole după Pascal, filosoful german Friedrich Nietzsche va ironiza și el mândria umană. Dar, căutând măreția umană, odată ce pretențiile acesteia sunt înlăturate, ajunge la o concluzie complet diferită: “Zici „Eu" şi te făleşti cu-acest cuvânt. Însă există ceva şi mai mare — în care tu nu vrei să crezi: e corpul tău şi raţiunea lui cea mare: iar ea nu spune Eu, însă se poartă ca un Eu.” © CCC

Omul e mare prin insasi slabiciunea firii sale.

Cu cât un om este mai mare, cu atât are mai multe griji. © CCC

Trebuie oricum sa ne obisnuim a vedea oamenii sub multitudinea aspectelor lor posibile si in toata diversitatea caracterului, temperamentului si aparentei lor. Caci omul e limitat; oricat de mare si sfant ar fi, nu cuprinde totul: isi are unghiul lui special sub care priveste binele.

Daca intalnesti un om de valoare, incearca sa fii ca el. Daca intalnesti un om mediocru, cauta-i defectele in tine insuti. © CCC

Omul e o taina, viata lui, un vis.

Fiecare om este centrul unui cerc a cărui circumferință nu o poate traversa. Proverb englez © CCC

Omul este un lucru sfant pentru semenul sau.