Citate despre Ascensiune

Omul e mincinos din fire, adevărul însă e simplu şi gol; omul îşi doreşte înflorituri şi născociri şi, de aceea, nu are nevoie de adevăr: el îi cade din cer de-a gata şi desăvârşit, iar omului îi place numai ceea ce a creat el însuşi – minciuni și vorbe goale.

Abilitatea este ocazia apropiata a inselatoriei: de la una la alta pasul e alunecos; minciuna constituie singura deosebire dintre ele; daca-i adaugata la abilitate avem inselatoria.

Corneille ne subjugă caracterelor şi ideilor lui, iar Racine se conformează ideilor noastre; Corneille zugrăveşte oamenii care ar trebui să fie, iar Racine – aşa cum sunt. În Corneille găsim mai mult din ceea ce se cade chiar să luăm ca model, în Racine găsim mai mult din ceea ce recunoaştem în alţii sau din ce simţim noi înşine. Unul te înalţă, te uimeşte, te stăpîneşte, te învaţă; celălalt îţi place, te răscoleşte, te înduioşează, te pătrunde.

E greu ca un om foarte necinstit, sa aiba destula minte; inteligenta dreapta si patrunzatoare te duce, in sfarsit, la regulile de purtare, la cinste, la virtute. Celui care se indarjeste in ce e rau, ca si in ce e neadevarat, ii lipseste judecata si patrunderea.

I-au lasat omului toate pacatele pe care i le-au gasit si nu i-au luat nici unul. In loc sa-i faca un chip grozav sau ridicol din pacatele lui, ca sa-l poata indrepta, i-au scornit ideea unei perfectiuni si a unui eroism de care nu-i capabil, si l-au indemnat la imposibil. Asa, inteleptul care nu e, sau nu-i decat inchipuit, se gaseste de la sine deasupra tuturor intamplarilor si relelor; cerul si pamantul se pot pravali fara sa-l duca in caderea lor, el va ramane neclintit pe ruinele universului, pe cand omul, care-i adevarat om, isi iese din fire, striga, dispera, isi pierde suflarea pentru un caine sau un vas ce s-a spart.

Mai adesea laudam ceea ce este laudat, decat ceea ce este de laudat.

Tinem sa facem pe deplin fericita sau, daca lucrul acesta nu e cu putinta, total nefericita fiinta pe care o iubim.

Omul se poate înălţa numai în două feluri: cu ajutorul propriei îndemânări sau mulţumită prostiei altora.

Falsa modestie este ultimul rafinament al vanitatii.

Judecand femeia aceasta dupa frumusetea, dupa tineretea si dupa mofturile ei, nimeni nu se indoieste ca numai un erou va putea sa-i cucereasca inima intr-o buna zi. Dar ea a si ales: un mic monstru lipsit de duh. (Caracterele - Despre femei)

Sarcasmul este limbajul disprețului și unul dintre modurile în care se face auzit cel mai bine: atacă omul în ultimul său bastion care este opinia pe care o are despre sine. (Caracterele) © CCC

Leul cand vaneaza nu cauta sticleti.

A-ti da seama de meritele cuiva si, dupa ce l-ai cunoscut, a-l pretui cum se cuvine, iata doua lucruri mari, bune de facut, fara intarziere.

Dificil nu e sa avansezi in cariera; dificil este ca, avansand, sa ramai tu insuti.

Daca as admite ca in expansiunea unei mari pasiuni poti iubi pe cineva mai mult decat pe tine insuti, cui as face mai multa placere, celui care  iubeste, sau celui ce e iubit ?

Copiii nu au nici trecut, nici viitor și, ceea ce noua ni se întâmplă mai puțin, se bucură de prezent. © CCC

Cand vrei sa uiti pe cineva, inseamna ca te gandesti la el.

Femeile se lecuiesc de lene prin vanitate sau prin dragoste. La femeile pline de vioiciune, lenea este, dimpotriva o vestitoare a dragostei. (Caracterele - Despre femei)

Cei care, fara sa ne cunoasca indeajuns, ne judeca rau, nu ne fac vreo nedreptate; nu ne ataca pe noi, ci fantoma ce-si inchipuie.

Nu-i aprobam pe altii decat pe temeiul asemanarilor pe care ne dam seama ca le au cu noi insine. Si se pare ca a pretui pe cineva inseamna a-l egala cu tine.