Tot ce am citit, tot ce am gandit, toate paradoxurile mele fortate, ura impotriva conventionalismului, dispretul meu pentru banal nu ma impiedica sa ma induiosez in prima zi de primavara, sa caut violete pe langa gardurile de maracini, printre gunoaie si hartii putrezite, sa joc “bile” cu baietii, sa ma uit la soparle, la fluturi cu aripi galbene.
Nu suntem responsabili de ciudateniile mintii noastre. Nu putem decat sa alungam imoralul si ilogicul, dar nu sa le impiedicam sa vina.
Cuvantul Justitie e cel mai frumos cuvant din limbajul oamenilor, si e vai de ei cand ajung sa nu-l mai inteleaga.
Nu exista rai, dar trebuie sa ne straduim a merita sa existe unul.
Nu alerga cel dintai dupa noutate, dar nu renunta cel din urma la cele vechi.
Unii oameni vad ca si cum ar avea ochii in varful unei prajini, foarte departe de creierul lor.
Daca odihna nu este si ea oarecum munca, atunci devine numai plictiseala.
E o dovada de noblete cand admiratia supravietuieste prieteniei.
Academia, nemuritori de rând.
(Jurnal)
© CCC
Daca cel ce se ineaca isi impreuna mainile ca pentru ragaciune, nu-i oare pierdut? Asadar, sa inoate intr-una.
Falsa modestie este un lucru mult mai nesuferit decat orice laudarosenie.
Un singur lucru m-ar jena: propriul meu dispret.
Sunt momente cand trebuie sa cauti toate cuvintele in dictionar.
Conversatia e joc de foarfece de gradinar, in care fiecare taie vocea vecinului de indata ce creste.
Din poemele visurilor noastre, ratiunea face, la desteptare, ceea ce soarele face cu roua.