Titlul acestui manual de savoir-vivre pentru uzul celor care se întreabă despre misterele lumii, l-am împrumutat de la Maimonide, filosof și doctor evreu născut la Cordoba, apoi musulman, pe vremea lui Philippe Auguste, a Sfântului Francisc de Assisi, a împăratului Frederic al II-lea și a lui Saladin, cu aproape o mie de ani în urmă. Astăzi ca și ieri, suntem cu toții rătăciți. Încă nu știm ce ne-ar plăcea să știm atât de mult: de ce ne-am născut și ce devenim după moarte. Dincolo de accidentele vieții noastre de zi cu zi care sunt suficiente pentru a ne ocupa, motivele și sensul trecerii noastre pe această planetă pe care o numim Pământ ne rămân foarte obscure.
Următoarele pagini sunt o încercare de a răspunde la întrebarea: Ce fac aici?
(Călăuza rătăciților, Mod de utilizare)
© CCC
(Ce fac aici? – iată întrebarea la care se străduiește să răspundă acest manual de buzunar, care n-are altă ambiție decât aceea de a descrie cu îndrăzneală, cu naivitate și plin de vioiciune lumea incredibilă în care am fost aruncați fără voia noastră, dar și să livreze, pe cât e posibil, câteva scurte recomandări despre felul în care ne-am putea bucura de ea și despre cum ea ne-ar putea oferi un strop de demnitate.
Savoir-vivre: cunoașterea și practicarea uzanțelor în societate; abilități de viață, bune maniere, norme de conduită, etichetă.)
As da tot ce stiu pentru jumatate din ce ignor.
E nevoie sa ne innoim, sa ne improspatam mereu observatia si vederile noastre, chiar despre aceia pe care ii cunoastem cel mai bine. Nimeni n-are dreptul sa spuna: cunosc oamenii. Tot ce putem spune cu adevarat este: sunt pe cale de a-i cunoaste.
Cunoașterea este prin ea însăși putere.
(Meditații religioase)
Materia este pretutindeni; unde mai poate fi atunci Dumnezeu? Zadarnic am incerca s-o aflam. Inaccesibil pipaitului, mirosului, vazului, auzului, Dumnezeu se sustrage simturilor noastre si ascunde ce anume este el. Dumnezeu sau nu exista, sau existenta lui este un rod interzis cunoasterii noastre.
Nu poti sa pierzi un bun decat numai daca mai intai il posezi. Nu poti sa faci ceva rau, sau stupid, sau zadarnic decat daca mai intai stii ce e bine, ce e rational, ce merita sa fie facut. Ispita incepe o data cu cunoasterea si creste pe masura ce creste cunoasterea.
Ce ştim noi despre alţii? Doar ce ne-arată ei. În tăcerile lor nu putem pătrunde. Bănuiesc că fiecare poartă-n suflet câte o cruce şi că fiecare este un rezumat al sufletului celorlalţi.
Acel ce stie mai mult va fi cel mai deprimat de timpul ce se pierde.
Într-o clipă de iubire, îl cunoşti mai bine pe om decât după o lună de observaţii...
În viaţă trebuie să înveţi să citeşti printre rânduri şi în oameni. Să citeşti printre vorbele lor şi chiar dincolo de ele. Uneori, un oftat povesteşte mai mult decât un roman-fluviu, o privire - mai mult decât o bibliotecă.
Nu e cu putinta ca cineva sa se priceapa la toate.
Toti oamenii au de la natura dorinta de a cunoaste.
E destul sa vrei hotarat un lucru, pentru ca o evolutie sa se petreaca.
Nu-i cunoastem niciodata bine pe oameni; ei au incaperi inchise pentru ochiul superficial.
Putini sunt cei care stiu cat de mult ar trebui sa stie, ca sa stie cat de putin stiu.
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.