Condiţia dragostei este să caute, nu să descopere, să vrea să ştie, fără să afle, să fie ritmul unei continue mişcări spre un orizont mereu văzut, dar mereu îndepărtat.
(Lorelei)
Cunoști o femeie, o vezi, o auzi, constatînd o serie de calități și defecte, distrat și în treacăt, sau atent și cu dinadins, te deprinzi să rămîi “tu” în prezența ei, adică spectator mai mult sau mai puțin atras de spectacolul feminității ei, o critici mintal, o apreciezi uneori și o accepți treptat, aflînd cum e frumoasă, cum e deșteaptă sau mediocră, avînd surprize agreabile și dezamăgiri supărătoare, pînă cînd într-o zi simți că, mai presus de aprecierea ta, femeia aceea a devenit un fel de secret intim, pe care abia-l știi numai tu. Bătaia de inimă pe care ți-o dă acest secret te face să respiri adînc propriul tău suflet, în care au apărut arome mai misterioase decît cele aduse de sevele pămîntului. Întinzi brațele spre primavara lor. Iubești. Și femeia demult cunoscută îți apare nouă, din clipa în care ai întîlnit-o. Te miri că n-ai vazut de atunci ceea ce abia descoperi într-o evidentă edenică. E o mirare intensă ca geniul, oricît ar fi de plat ceea ce-i urmează. Secunda acestei mirări hrănește cu luceferi pe poeți și cu cea mai virulentă toxină pe oamenii obișnuiți.
(Lorelei)
Ar fi putut scutura un mănunchi de bujori cu bătăile inimii.
(Hotarul nestatornic)
Pluteau toate aromele şi parfumurile verii în dimineaţa aurie care dădea o haină de april sfârşitului de iunie.
(Secretul Anei Florentin)
O tăcere de frunze care-și scad glasul de vară învățând șoaptele toamnei.
(Golia)
Dragostea e nostalgia de ceva necunoscut în care presimţi frumuseţe…
(La Medeleni)
…Gândeşte-te la mine ca la o stea desprinsă din tine şi dusă în întunericul fără fund…
(Lorelei)
Iubirea nu e o stare de luciditate, ci tocmai o renuntare la luciditate, un interimat al inimii.
(Lorelei)