O aristocraţie cu organizaţie prodigioasă, ca cea veneţiană, ca să se menţină, ca să se asigure împotriva valurilor ameninţătoare ale voinţei populare, are nevoie de stăvilarul tainic al unei dictaturi perpetue, care, în forme mai blânde sau mai aspre, ar trebui mereu întărită. Căci unde sunt elementele din care s-ar putea alcătui o adevărată republică şi instituţii libere? Aveţi o clasă stăpânitoare şi una stăpânită, sute de suverani şi mii de oameni din popor. Unde sunt cetăţenii, fără de care esenţa unui stat liber este o absurditate? Nobilii voştri au avut grijă ca omul mărunt să nu fie niciodată matur pentru simţul cetăţenesc, pentru sentimentul răspunderii, pentru adevărate jertfe conştiente, pentru scopuri înalte.
(Andrea Delfin, 1862)
Ceea ce am adus acasă, ca rod al acestui an de călătorie, al artei cu adevărat autentice și viguroase și al iubirii nemuritoare pentru stilul grandios al naturii, așa cum s-a născut în mine în peisajele și caracterul oamenilor din Italia, am raportat despre ele de-a lungul vieții mele și într-un mod atât de variat încât mă pot scuti aici de încercarea îndoielnică de a rezuma aceste experiențe atât de bogate și profunde.
(Heyse a petrecut, finanțat de guvernul prusac, un an în Italia unde a efectuat cercetări bibliografice asupra manuscriselor provensale. Ceea ce a păstrat din acest an, însă, erau experiențe și amintiri care se vor cristaliza într-o estetică a „artei cu adevărat autentice și viguroase”, care îi va domina scrisul și gândirea critică de-a lungul vieții.)
© CCC
În restul timpului petrecut la Bonn, m-am ocupat să studiez serios filologia romanică. Era pe atunci încă o știință tânără, foarte recent născută din capul unui singur om de mare merit, Friedrich Dietz, care avea foarte puțini studenți, în ciuda lucrărilor sale fundamentale despre viețile și poezia trubadurilor, gramatica sa romanică și dicționarul său, lucrări prin care el devenise, pentru studiile romanice, ceea ce Grimm era pentru studiile germanice. M-am alăturat lor în lecțiile sale despre Dante. Dar, din proprie inițiativă, mă cufundasem în marea teatrului spaniol, începusem și să traduc câteva cântece și romanțe spaniole. Deși nu puteam spera să stăpânesc această știință, totuși, mai erau multe de făcut pentru mai puțină putere, astfel încât un muncitor cinstit să se poată dovedi ucenic și calfă.
(Dar din nou, inspirația pe care Heyse a căutat-o în acele cursuri de istoria artei s-a dovedit a fi iluzorie, „freilich eine Täuschung” (desigur, o iluzie), și după ce a întâmpinat dificultăți în redactarea unei disertații despre breslele tăietorilor de pietre din Evul Mediu, a schimbat disciplina și s-a orientat de această dată către filologia romanică, disciplină în curs de dezvoltare de care Heyse s-a interesat datorită cursurilor lui Friedrich Christian Dietz, unul dintre fondatorii ei.)
© CCC
În primul rând, am crezut că am ceea ce este necesar pentru a studia istoria artei, din moment ce aceasta nu fusese prea solicitantă nici măcar pentru Kugler, cofondatorul său, lăsându-i timp liber și energie pentru tot felul de glume dramatice și nuvele.
(Născut în 1830, cu doi ani înainte de moartea lui Goethe, dar la cincisprezece ani după ceilalți autori ai generației „realiste”, Heyse a crescut într-un mediu academic: tatăl său Karl Heyse a fost profesor de filologie clasică la Berlin, bunicul său a fost tot filolog. Heyse a avut înclinații literare de la o vârstă fragedă, fondând un grup literar în liceu, dar s-a înscris la Universitatea din Berlin pentru a-și urma tatăl în studiul limbilor și literelor clasice: așa cum a menționat de mai multe ori în Amintiri din tinerețe (Jugenderinnerungen), el nu credea că poate trăi ca poet și căuta un Brotstudium, o disciplină care să-i asigure o carieră.)
© CCC
De atunci, trăim de parcă am fi furat soarele, luna și stelele de pe cer. Da, dragul meu domn, când te plimbi în munți și vezi Cetatea de departe printre copaci, o găsești foarte frumoasă. De câteva ori au venit străini să stea pe pod și să deseneze castelul. Dar multe alune frumoase au un miez negru, sfărâmat de viermi. Nimeni nu crede că ne sufocăm între aceste ziduri și ne copleșește tristețea.
(Învierea)
© CCC
Vai! De ce trebuie să existe o asemenea diversitate de credințe în rândul oamenilor? De ce unii se nasc în eroare, în timp ce alții se bucură de iluminarea sau de beneficiile adevăratei religii? Dar lucrurile stau așa, iar oamenii a căror vedere este atât de mioapă trebuie să se supună fără să scoată o vorbă.
(Paznicul viei)
© CCC
Nimeni nu știe cum a fost tatăl meu pentru mama mea, pentru că ea mai degrabă ar fi murit de o mie de ori decât să spună cuiva și să se plângă de asta. Și totul pentru că îl iubea; dacă iubirea este de așa natură încât închide buzele când ar trebui să strigăm după ajutor, dacă ne abandonează fără apărare în fața unor rele mai grave decât cele pe care ni le-ar putea provoca cel mai crud dușman al nostru, nu-mi voi da niciodată inima unui bărbat.
(Sălbatica)
© CCC
N-am știut niciodată până acum cât de neînsemnată este toată încântarea pământească, pe lângă sentimentul de a-ți lăsa gâtul rănit de un jug ce ți l-ai ales tu însuți și de a arunca în praf, pentru surâsul unor asemenea ochi, toată mândria bărbătească!
(Andrea Delfin)
Ești cufundat în admirația acelui nefericit portret. Știi pe cine reprezintă? Cunoști originalul? Portretul este numai palida lui umbră. Dar care om din Veneția nu-l cunoaște? Să nu-mi spui nimic despre femeia aceasta. Știu tot ce se vorbește despre ea, cred totul și cu toate astea te asigur, cu cea mai mare seriozitate, că până și dumneata, dacă te-ai afla în fața ei, nu te-ai mai gândi la nimic, ci ai mulțumi cerului să nu-ți pierzi mințile.
(Andrea Delfin)