Citate de Paul Heyse

N-am știut niciodată până acum cât de neînsemnată este toată încântarea pământească, pe lângă sentimentul de a-ți lăsa gâtul rănit de un jug ce ți l-ai ales tu însuți și de a arunca în praf, pentru surâsul unor asemenea ochi, toată mândria bărbătească! (Andrea Delfin)

Un Dumnezeu care nu tace este un Dumnezeu care nu are prestanţă şi nici putere asupra omului.

Nu există tăcere mai mare decât în iubirea care nu-şi poate striga neliniştea.

La omul necinstit, ca si la cainele tacut, nu vocea e de temut, ci tacerea.

Sunt lucruri pe care e mai bine sa le trecem sub tacere.

Rareori regreti de a fi vorbit putin, foarte adesea de a fi vorbit mult; maxima veche si comuna, cunoscuta de toata lumea si pe care nimeni n-o practica.

Încotro aş putea înţelege tăcerea Lui Dumnezeu când îl întreb de ce ne-a lăsat păcatul originar?

Cât de departe e tăcerea care-şi strigă lacrima iubirii de frigul cuvintelor noastre?

Oamenii tăcuți au cele mai zgomotoase minți.

Tăcerea lui Dumnezeu e o tăcere a iubirii, o eternitate ce ne înseninează deja de pe acum timpul.

Cine nu aude tăcerea sfâşietoare a stelelor pe bolta inimii sale nu s-a născut pentru a iubi.

Cel mai bun moment pentru a-ti tine limba este atunci cand simti ca vei exploda daca nu spui nimic. © CCC

Sunt o iluzie pentru care tăcerea devine izvorul fericirii, iar infernul, poarta spre paradis.

Toată lumea tace, sub vraja cântecului. Dar e ciudat: acea întristare deznădăjduită și acel reproș amar cu care palpită sunt mai dulci decât cea mai sublimă, cea mai pasională bucurie. (Domnul din San Francisco) © CCC

Ești cufundat în admirația acelui nefericit portret. Știi pe cine reprezintă? Cunoști originalul? Portretul este numai palida lui umbră. Dar care om din Veneția nu-l cunoaște? Să nu-mi spui nimic despre femeia aceasta. Știu tot ce se vorbește despre ea, cred totul și cu toate astea te asigur, cu cea mai mare seriozitate, că până și dumneata, dacă te-ai afla în fața ei, nu te-ai mai gândi la nimic, ci ai mulțumi cerului să nu-ți pierzi mințile. (Andrea Delfin)

Ceea ce am adus acasă, ca rod al acestui an de călătorie, al artei cu adevărat autentice și viguroase și al iubirii nemuritoare pentru stilul grandios al naturii, așa cum s-a născut în mine în peisajele și caracterul oamenilor din Italia, am raportat despre ele de-a lungul vieții mele și într-un mod atât de variat încât mă pot scuti aici de încercarea îndoielnică de a rezuma aceste experiențe atât de bogate și profunde. (Heyse a petrecut, finanțat de guvernul prusac, un an în Italia unde a efectuat cercetări bibliografice asupra manuscriselor provensale. Ceea ce a păstrat din acest an, însă, erau experiențe și amintiri care se vor cristaliza într-o estetică a „artei cu adevărat autentice și viguroase”, care îi va domina scrisul și gândirea critică de-a lungul vieții.) © CCC

O aristocraţie cu organizaţie prodigioasă, ca cea veneţiană, ca să se menţină, ca să se asigure împotriva valurilor ameninţătoare ale voinţei populare, are nevoie de stăvilarul tainic al unei dictaturi perpetue, care, în forme mai blânde sau mai aspre, ar trebui mereu întărită. Căci unde sunt elementele din care s-ar putea alcătui o adevărată republică şi instituţii libere? Aveţi o clasă stăpânitoare şi una stăpânită, sute de suverani şi mii de oameni din popor. Unde sunt cetăţenii, fără de care esenţa unui stat liber este o absurditate? Nobilii voştri au avut grijă ca omul mărunt să nu fie niciodată matur pentru simţul cetăţenesc, pentru sentimentul răspunderii, pentru adevărate jertfe conştiente, pentru scopuri înalte. (Andrea Delfin, 1862)

Cata vreme taci, cei dimprejur nu-ti cunosc nici merit, nici cusur.

Vai! De ce trebuie să existe o asemenea diversitate de credințe în rândul oamenilor? De ce unii se nasc în eroare, în timp ce alții se bucură de iluminarea sau de beneficiile adevăratei religii? Dar lucrurile stau așa, iar oamenii a căror vedere este atât de mioapă trebuie să se supună fără să scoată o vorbă. (Paznicul viei) © CCC

Să lăsăm tăcerea să strige iubirea din catedrala eternităţii unui sărut.