Să fim optimişti, iubirea mea cea mare, fiindcă avem de partea noastră clipa şi nu Destinul, fiindcă avem eternitatea acestei clipe şi nu timpul, fiindcă ne avem pe noi, acum şi aici, şi nicăieri în urma clipei, fiindcă va ninge cu timp, şi această urmă va fi îngropată de stele căzătoare, devenind o amintire a unei lumi trecute.
Să fiu alături de tine înseamnă să cred în mine şi în Dumnezeul iubirii noastre, ce va deveni religia luminii divine din mine.
Şi unde există începutul eternităţii sau sfârşitul Lui Dumnezeu în iubire?
Atunci când cuvintele tac pot în sfârşit să vorbească.
Să lăsăm tăcerea să strige iubirea din catedrala eternităţii unui sărut.
S-a gasit mijlocul de a transforma in virtute neajunsurile graiului omenesc: paradoxul in general.
Tacerea este una dintre marile arte ale conversatiei.
Şi unde ar mai bate inima destinului tău fără iubirea mea?
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.