Cu totii ne dorim Marea Iubire fiindca suntem claditi in acest sens. Folosim atat de adesea expresia aceasta a sufletelor pereche. Cu totii ne-o dorim adevarata fiindca am vrea ca atunci cand ne gasim cu adevarat sufletul pereche, sa se termine definitiv acest zbucium continuu care este propria noastra existenta. De fiecare data, rezultatul vine crud si exact. Zbuciumul vietii noastre nu se va termina niciodata atat timp cat vom trai.
Atunci mai avem nevoie de sufletul nostru pereche? Oh, da, voi raspunde eu, fiindca acesta este albia in care curge fluviul vietii noastre dint-o alta realitate transcendentala, acesta este nesfarsitul pe care se sprijina orizontul inimii noastre in alte vise sau realitati transcendentale.
Tu singură îmi afli
Printre cuvinte drumul
Şi-mi vindeci rătăcirea
Grădinilor pustii.
Tu singură îmi aperi
Şi flacăra şi scrumul
Şi toată îndoiala
Tu singură mi-o ştii.
Tu singură, tăcere,
În care pot să caut
Şi ţărmul resemnării
Şi tainice poteci.
Tu singură mă tulburi
Asemeni unui flaut
Şi m-ai putea ucide
Simţind că poţi să pleci.
(Echilibru)
Cuvântul este de aur, tăcerea este de plumb.
(Ceea ce cred)
© CCC
Cuvintele tăcerii sunt cuvinte foarte rare care nu se găsesc în nicio carte. Care rămân mult timp blocate în piept, care uneori alunecă până în gât, dar nu ajung până la gură. Cuvintele tăcerii nu sunt menite să fie auzite de urechi. Cuvintele tăcerii sunt șoptite cu gesturi minuscule și expresii faciale imobile. Sunt citite cu ochii închiși, ascultate cu inima, păstrate în adâncul sufletului, în dulceața emoțiilor.
© CCC
Tacerea este cumintenia prostilor. Ca sa-i faci pe acestia sa-si vina in firea lor adevarata, trebuie sa-i provoci sa vorbeasca.
Gandul nu se coboara acolo unde aude prea multa vorba.
Tăcerea poate sluji în a elimina cuvinte sau în a le ține la păstrare, spre a fi folosite într-o ocazie mai bună. Așa cum un cuvânt spus acum poate evita o sută mâine sau poate duce la sporirea lor cu încă o mie.
Să lăsăm tăcerea să strige iubirea din catedrala eternităţii unui sărut.
Oricate viscole vor trece prin tine nici unul nu-ti va aduce primavara decat iubirea.
De ce oamenii sunt ascunsi, de ce se tem de adevar, uneori pana si de ei insisi? De ce nu vor sa recunoasca ca si-ar dori sa poata iubi din toata fiinta lor fiindca doar asta ramane din aceasta desertaciune cu nume de viata?
Atunci când cuvintele tac pot în sfârşit să vorbească.
Oamenii tăcuți au cele mai zgomotoase minți.
Limita dintre viaţă şi moarte se numeşte tăcere.
Cine nu stie sa taca, acela n-a invatat nici sa vorbeasca.
Tacerea este arma esentiala a puterii.
Nimeni nu știe cum a fost tatăl meu pentru mama mea, pentru că ea mai degrabă ar fi murit de o mie de ori decât să spună cuiva și să se plângă de asta. Și totul pentru că îl iubea; dacă iubirea este de așa natură încât închide buzele când ar trebui să strigăm după ajutor, dacă ne abandonează fără apărare în fața unor rele mai grave decât cele pe care ni le-ar putea provoca cel mai crud dușman al nostru, nu-mi voi da niciodată inima unui bărbat.
(Sălbatica)
© CCC