În restul timpului petrecut la Bonn, m-am ocupat să studiez serios filologia romanică. Era pe atunci încă o știință tânără, foarte recent născută din capul unui singur om de mare merit, Friedrich Dietz, care avea foarte puțini studenți, în ciuda lucrărilor sale fundamentale despre viețile și poezia trubadurilor, gramatica sa romanică și dicționarul său, lucrări prin care el devenise, pentru studiile romanice, ceea ce Grimm era pentru studiile germanice. M-am alăturat lor în lecțiile sale despre Dante. Dar, din proprie inițiativă, mă cufundasem în marea teatrului spaniol, începusem și să traduc câteva cântece și romanțe spaniole. Deși nu puteam spera să stăpânesc această știință, totuși, mai erau multe de făcut pentru mai puțină putere, astfel încât un muncitor cinstit să se poată dovedi ucenic și calfă.
(Dar din nou, inspirația pe care Heyse a căutat-o în acele cursuri de istoria artei s-a dovedit a fi iluzorie, „freilich eine Täuschung” (desigur, o iluzie), și după ce a întâmpinat dificultăți în redactarea unei disertații despre breslele tăietorilor de pietre din Evul Mediu, a schimbat disciplina și s-a orientat de această dată către filologia romanică, disciplină în curs de dezvoltare de care Heyse s-a interesat datorită cursurilor lui Friedrich Christian Dietz, unul dintre fondatorii ei.)
© CCC
Nimeni nu știe cum a fost tatăl meu pentru mama mea, pentru că ea mai degrabă ar fi murit de o mie de ori decât să spună cuiva și să se plângă de asta. Și totul pentru că îl iubea; dacă iubirea este de așa natură încât închide buzele când ar trebui să strigăm după ajutor, dacă ne abandonează fără apărare în fața unor rele mai grave decât cele pe care ni le-ar putea provoca cel mai crud dușman al nostru, nu-mi voi da niciodată inima unui bărbat.
(Sălbatica)
© CCC
…pregătirea ştiinţifică, studiile medicale, cunoştinţele de filosofie şi tot câştigul meu în celelalte domenii de cultură, artă, literatură, în loc să mă depărteze, m‐au apropiat de credinţă.... Căci e o tristă unilateralitate traiul într‐un spaţiu cu o singură dimensiune morală, a trăi de pildă numai în bucurie sau numai în durere. Viaţa e multidimensională. La cele două laturi de jos, pământeşti, le‐aş zice dimensiuni pasionale – bucuria şi durerea – la care se limitează materialismul, trebuie să adăugăm o a treia înălţime, dimensiunea spiritualităţii… şi transfigurându‐ne să trecem în a patra dimensiune metafizică, în extaz şi sfinţenie.
Dar cei mai mulţi dintre noi ne naştem în chip normal tipi credincioşi, şi numai educaţia modernă, faustiniană, ne abate de la tipul primitiv…
Doar ți-am spus de atâtea ori că nu-i nimic dacă un bărbat nu crede în Dumnezeu, are îndoieli, ba chiar râde pe socoteala religiei… dar o femeie… O femeie trebuie să fie evlavioasă, să creadă fără să întrebe. În încrederea plină de simplitate și duioșie cu care ea cere ocrotirea lui Dumnezeu găsesc totdeauna ceva mișcător, feminin și frumos.
(Olesia, cap. XI)
Credința creștină nu poate fi despărțită niciodată de pământul evenimentelor sacre, de alegerea făcută de Dumnezeu, care a vrut să ne vorbească, să devină om, să moară și să învie, într-un anumit loc și într-un anumit moment.
© CCC
Credința mi-a schimbat felul de a privi viața. Parcă am intrat într-o baie de lumină.