O aristocraţie cu organizaţie prodigioasă, ca cea veneţiană, ca să se menţină, ca să se asigure împotriva valurilor ameninţătoare ale voinţei populare, are nevoie de stăvilarul tainic al unei dictaturi perpetue, care, în forme mai blânde sau mai aspre, ar trebui mereu întărită. Căci unde sunt elementele din care s-ar putea alcătui o adevărată republică şi instituţii libere? Aveţi o clasă stăpânitoare şi una stăpânită, sute de suverani şi mii de oameni din popor. Unde sunt cetăţenii, fără de care esenţa unui stat liber este o absurditate? Nobilii voştri au avut grijă ca omul mărunt să nu fie niciodată matur pentru simţul cetăţenesc, pentru sentimentul răspunderii, pentru adevărate jertfe conştiente, pentru scopuri înalte.
(Andrea Delfin, 1862)
N-am fericirea sa cred in Dumnezeu, dar intretin raporturi extravagante cu ingerul meu pazitor.
Oamenii cred bucuros ceea ce doresc.
Credința mi-a schimbat felul de a privi viața. Parcă am intrat într-o baie de lumină.
…pregătirea ştiinţifică, studiile medicale, cunoştinţele de filosofie şi tot câştigul meu în celelalte domenii de cultură, artă, literatură, în loc să mă depărteze, m‐au apropiat de credinţă.... Căci e o tristă unilateralitate traiul într‐un spaţiu cu o singură dimensiune morală, a trăi de pildă numai în bucurie sau numai în durere. Viaţa e multidimensională. La cele două laturi de jos, pământeşti, le‐aş zice dimensiuni pasionale – bucuria şi durerea – la care se limitează materialismul, trebuie să adăugăm o a treia înălţime, dimensiunea spiritualităţii… şi transfigurându‐ne să trecem în a patra dimensiune metafizică, în extaz şi sfinţenie.
Nu contează dacă o ființă este credincioasă sau nu: este mai important ca ea să fie bună.
(Înțelepciunea străveche, lumea modernă)
© CCC
Doar ți-am spus de atâtea ori că nu-i nimic dacă un bărbat nu crede în Dumnezeu, are îndoieli, ba chiar râde pe socoteala religiei… dar o femeie… O femeie trebuie să fie evlavioasă, să creadă fără să întrebe. În încrederea plină de simplitate și duioșie cu care ea cere ocrotirea lui Dumnezeu găsesc totdeauna ceva mișcător, feminin și frumos.
(Olesia, cap. XI)
A crede în ceva și a nu-l trăi este necinstit.
© CCC
Andrea îl urmă sus și întâia privire ce o aruncă în încăperea confortabilă îi căzu pe un portret mare, în pastel, atârnat deasupra biroului. Recunoscu ochii luminoși și părul bogat al Leonorei. Tot farmecul tinereții și al veseliei se afla pe acele buze surâzătoare.
(Andrea Delfin)
Credința creștină nu poate fi despărțită niciodată de pământul evenimentelor sacre, de alegerea făcută de Dumnezeu, care a vrut să ne vorbească, să devină om, să moară și să învie, într-un anumit loc și într-un anumit moment.
© CCC
În primul rând, am crezut că am ceea ce este necesar pentru a studia istoria artei, din moment ce aceasta nu fusese prea solicitantă nici măcar pentru Kugler, cofondatorul său, lăsându-i timp liber și energie pentru tot felul de glume dramatice și nuvele.
(Născut în 1830, cu doi ani înainte de moartea lui Goethe, dar la cincisprezece ani după ceilalți autori ai generației „realiste”, Heyse a crescut într-un mediu academic: tatăl său Karl Heyse a fost profesor de filologie clasică la Berlin, bunicul său a fost tot filolog. Heyse a avut înclinații literare de la o vârstă fragedă, fondând un grup literar în liceu, dar s-a înscris la Universitatea din Berlin pentru a-și urma tatăl în studiul limbilor și literelor clasice: așa cum a menționat de mai multe ori în Amintiri din tinerețe (Jugenderinnerungen), el nu credea că poate trăi ca poet și căuta un Brotstudium, o disciplină care să-i asigure o carieră.)
© CCC
Doar cei care nu cred au dreptul la miracole.
Când suntem în nevoie, venerăm zeii; cei prosperi rareori se apropie de altar.
© CCC
O inimă voioasă îți îmbujorează obrajii.
(Andrea Delfin)
N-as putea spune ca cred. Stiu! Am trait experienta de a fi cuprins de ceva care e mai puternic decat mine, ceva pe care oamenii il numesc Dumnezeu.
N-am știut niciodată până acum cât de neînsemnată este toată încântarea pământească, pe lângă sentimentul de a-ți lăsa gâtul rănit de un jug ce ți l-ai ales tu însuți și de a arunca în praf, pentru surâsul unor asemenea ochi, toată mândria bărbătească!
(Andrea Delfin)
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.