Din copilărie, lumea supranaturală a fost evidentă pentru mine, la fel ca și prezența divină. Religia catolică în care am fost crescută se potrivea perfect cu riturile ei sacre, frumusețea, muzica și simțul adorației care au dispărut oarecum de atunci... Dar, urmând studii superioare de literatură clasică până la licență, am putut de asemenea, să descopăr și să explorez bogata filozofie a Greciei antice, precum și multe mituri fondatoare ale tradiției occidentale. Astăzi, mă simt atât neoplatoniciană, cât și creștină: de aceea îmi sunt dragi oameni precum Pico della Mirandola și Simone Weil. Dragostea mea pentru Hristos (dincolo de diferitele Biserici) și fidelitatea mea față de El sunt ireversibile, dar căutarea adevărului și mântuirea sufletului nu vin numai din religie, ele se bazează și pe o cunoaștere interioară, o asceză personală, o meditație răbdătoare, așa cum au predat filozofii greci, de la Pitagora la Plotin, prin Socrate și Platon.
Iată, deci, ceea ce îmi ghidează și îmi hrănește existența: căutarea esențialului, aspirația la o cunoaștere superioară care să atingă realitățile cerești, dorința mistică de „viață perfectă” sau „viață divină”. Orice altceva este accidental sau secundar.
© CCC
Cred în Dumnezeu, doar că îi spun Natură.
© CCC
…pregătirea ştiinţifică, studiile medicale, cunoştinţele de filosofie şi tot câştigul meu în celelalte domenii de cultură, artă, literatură, în loc să mă depărteze, m‐au apropiat de credinţă.... Căci e o tristă unilateralitate traiul într‐un spaţiu cu o singură dimensiune morală, a trăi de pildă numai în bucurie sau numai în durere. Viaţa e multidimensională. La cele două laturi de jos, pământeşti, le‐aş zice dimensiuni pasionale – bucuria şi durerea – la care se limitează materialismul, trebuie să adăugăm o a treia înălţime, dimensiunea spiritualităţii… şi transfigurându‐ne să trecem în a patra dimensiune metafizică, în extaz şi sfinţenie.
Nu e nimic mai neobişnuit decât bunul-simţ.
© CCC
A crede în Dumnezeu înseamnă a trăi prin ceva ce nu există în lume în nici un fel, decât în limbajul ambiguu al acestor fenomene pe care le numim numere sau simboluri ale transcendenţei.
(Introducere în filosofie)
© CCC
Oamenii cred bucuros ceea ce doresc.
Doar ți-am spus de atâtea ori că nu-i nimic dacă un bărbat nu crede în Dumnezeu, are îndoieli, ba chiar râde pe socoteala religiei… dar o femeie… O femeie trebuie să fie evlavioasă, să creadă fără să întrebe. În încrederea plină de simplitate și duioșie cu care ea cere ocrotirea lui Dumnezeu găsesc totdeauna ceva mișcător, feminin și frumos.
(Olesia, cap. XI)
Credem ceea ce vrem să credem.
© CCC
Simt ceva înduioșător, feminin și frumos în această încredere simplă și duioasă cu care femeia se abandonează protecției „divine”.
(Olesia, cap. XI)
© CCC
Mintea umană a evoluat pentru a crede în zei, nu a evoluat pentru a crede în biologie.
© CCC
Când suntem în nevoie, venerăm zeii; cei prosperi rareori se apropie de altar.
© CCC
A crede în ceva și a nu-l trăi este necinstit.
© CCC
Când eram tânăr, a trebuit să aleg între aroganța sinceră și modestia ipocrită. Am ales-o pe prima și nu am văzut niciun motiv să mă schimb.
© CCC
Forma urmează funcția - asta a fost înțeles greșit. Forma şi funcţia ar trebui să fie una, unite într-o uniune spirituală.
© CCC
Credințele religioase au evoluat prin selecția de grup, tribul concurând împotriva tribului și lipsa de logică a religiilor nu este o slăbiciune, ci puterea lor esențială.
© CCC
O clădire bună nu este una care dăunează peisajului, ci una care face peisajul mai frumos decât era înainte de construirea clădirii.
(Wright în Racine: Viziunea arhitectului pentru un oraș american)
© CCC
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.