Citate despre Credinta

A crede în ceva și a nu-l trăi este necinstit. © CCC

Doar ți-am spus de atâtea ori că nu-i nimic dacă un bărbat nu crede în Dumnezeu, are îndoieli, ba chiar râde pe socoteala religiei… dar o femeie… O femeie trebuie să fie evlavioasă, să creadă fără să întrebe. În încrederea plină de simplitate și duioșie cu care ea cere ocrotirea lui Dumnezeu găsesc totdeauna ceva mișcător, feminin și frumos. (Olesia, cap. XI)

Simt ceva înduioșător, feminin și frumos în această încredere simplă și duioasă cu care femeia se abandonează protecției „divine”. (Olesia, cap. XI) © CCC

Durerea e un val, bucuria – marea… (Gânduri albe)

Credința mi-a schimbat felul de a privi viața. Parcă am intrat într-o baie de lumină.

Dacă ţi-ai îngropa bulbul inimii în pământ, ce fel de flori ar răsări: crini sau mătrăgună? (Gânduri albe)

Oamenii cred bucuros ceea ce doresc.

Cât mă pot descoperi eu însumi înapoi, aproape dincolo de orizontul amintirii, mă văd un copilaș stând singur într‐o poiană cu flori sălbatice, la marginea unei gârle... Stau pe un mal cu flori și mă uit în zare. Simt și acum fericirea acelei singurătăți copilărești plină de o mare, de o nespusă, de o mistică așteptare. Așteptam de atunci ceva ce aștept și acum... Mă simțeam, mă credeam predestinat... ce așteptam? Îngeri, pe Dumnezeu, pe Sfântul Petre...? (Confesiunea unui scriitor și medic)

Am fost ca nerodul din poveste Ce căra Soarele cu oborocul În casa-i fără uşi, fără ferestre… Şi-şi blestema întunerecul şi nenorocul. Ieşeam cu ciubărele minţii goale, afară, În lumină şi pară, Şi când mi se părea că sunt pline, Intram, răstrurnându-le-n mine. Aşa ani de-a rândul M-am canonit să car lumina cu gândul… Atunci ai trimis îngerul tău să-mi arate Izvorul luminii adevărate: El a luat în mâini securea durerii Şi a izbit năpraznic, fără milă, pereţii. Au curs cărămizi şi noroi puzderii, S-a zguduit din temelii clădirea vieţii, Au curs lacrimi multe şi suspine, Dar prin spărtura făcută-n mine, Ca printr-un ochi de geam în zidul greu, Soarele a năvălit înlăuntrul meu. Şi cu el deodată, Lumea toată… Îngerul luminător a zburat aiurea, Lăsându-şi înfiptă securea; Cocioaba sufletului de-atuncea însă-i plină De soare, de slavă şi de lumină. (Luminătorul)

Cred în Dumnezeu, doar că îi spun Natură. © CCC

Credința creștină nu poate fi despărțită niciodată de pământul evenimentelor sacre, de alegerea făcută de Dumnezeu, care a vrut să ne vorbească, să devină om, să moară și să învie, într-un anumit loc și într-un anumit moment. © CCC

Trăiam, însă, o viaţă autentic rurală, ritmată de anotimpuri, poruncită de natură, înseilată pe datini şi străvechi obiceiuri. Trebuie să vă mai spun că nu am avut preoţi în familie.

Credința este casa spirituală în care trăim. © CCC

A crede în Dumnezeu înseamnă a trăi prin ceva ce nu există în lume în nici un fel, decât în limbajul ambiguu al acestor fenomene pe care le numim numere sau simboluri ale transcendenţei. (Introducere în filosofie) © CCC

Există cei care susțin că petrecerea publică a sărbătorilor, cum ar fi Crăciunul, ar trebui să fie descurajată, în credința discutabilă că ar putea să-i ofenseze cumva pe cei din alte religii sau pe cei cu niciuna. © CCC

Doar cei care nu cred au dreptul la miracole.

Din nou se pune eterna întrebare: Dumnezeu stăpâneşte lumea sau diavolul? Şi numai o credinţă nejustificată ne permite să afirmăm că, în cele din urmă, diavolul este în slujba lui Dumnezeu. (Introducere în filosofie) © CCC

Nu contează dacă o ființă este credincioasă sau nu: este mai important ca ea să fie bună. (Înțelepciunea străveche, lumea modernă) © CCC

Vai! De ce trebuie să existe o asemenea diversitate de credințe în rândul oamenilor? De ce unii se nasc în eroare, în timp ce alții se bucură de iluminarea sau de beneficiile adevăratei religii? Dar lucrurile stau așa, iar oamenii a căror vedere este atât de mioapă trebuie să se supună fără să scoată o vorbă. (Paznicul viei) © CCC

…pregătirea ştiinţifică, studiile medicale, cunoştinţele de filosofie şi tot câştigul meu în celelalte domenii de cultură, artă, literatură, în loc să mă depărteze, m‐au apropiat de credinţă.... Căci e o tristă unilateralitate traiul într‐un spaţiu cu o singură  dimensiune morală, a trăi de pildă numai în bucurie sau numai în durere. Viaţa e multidimensională. La cele două laturi de jos, pământeşti, le‐aş zice dimensiuni pasionale – bucuria şi durerea – la care se limitează materialismul, trebuie să adăugăm o a treia înălţime, dimensiunea spiritualităţii… şi transfigurându‐ne să trecem în a patra dimensiune metafizică, în extaz şi sfinţenie.