Citate despre Credinta

Departe de mine de a socoti credincioşia ereditară. (Confesiunea unui scriitor şi medic)

Bucură-te! Studiul bucuriei - analiza ei în opoziţie cu durerea. Durerea e palpabilă, accesibilă, fizică, o localizezi în mână, în picior. Bucuria e cel mai mare mister sufletesc… Nu o simţi nicăieri şi e în tine. Durerea vine din afară, pe calea văzduhului şi a intemperiilor, se hrăneşte cu spaţii, se adapă cu timp. Bucuria vine dinăuntru şi-ţi umple fiecare celulă cu osanale. Bucuria e fără motiv lumesc şi e cel mai înalt extaz al omului. (Gânduri albe)

Credința creștină nu poate fi despărțită niciodată de pământul evenimentelor sacre, de alegerea făcută de Dumnezeu, care a vrut să ne vorbească, să devină om, să moară și să învie, într-un anumit loc și într-un anumit moment. © CCC

Există cei care susțin că petrecerea publică a sărbătorilor, cum ar fi Crăciunul, ar trebui să fie descurajată, în credința discutabilă că ar putea să-i ofenseze cumva pe cei din alte religii sau pe cei cu niciuna. © CCC

Din copilărie, lumea supranaturală a fost evidentă pentru mine, la fel ca și prezența divină. Religia catolică în care am fost crescută se potrivea perfect cu riturile ei sacre, frumusețea, muzica și simțul adorației care au dispărut oarecum de atunci... Dar, urmând studii superioare de literatură clasică până la licență, am putut de asemenea, să descopăr și să explorez bogata filozofie a Greciei antice, precum și multe mituri fondatoare ale tradiției occidentale. Astăzi, mă simt atât neoplatoniciană, cât și creștină: de aceea îmi sunt dragi oameni precum Pico della Mirandola și Simone Weil. Dragostea mea pentru Hristos (dincolo de diferitele Biserici) și fidelitatea mea față de El sunt ireversibile, dar căutarea adevărului și mântuirea sufletului nu vin numai din religie, ele se bazează și pe o cunoaștere interioară, o asceză personală, o meditație răbdătoare, așa cum au predat filozofii greci, de la Pitagora la Plotin, prin Socrate și Platon. Iată, deci, ceea ce îmi ghidează și îmi hrănește existența: căutarea esențialului, aspirația la o cunoaștere superioară care să atingă realitățile cerești, dorința mistică de „viață perfectă” sau „viață divină”. Orice altceva este accidental sau secundar. © CCC

Dar cei mai mulţi dintre noi ne naştem în chip normal tipi credincioşi, şi numai educaţia modernă, faustiniană, ne abate de la tipul primitiv…

Doar cei care nu cred au dreptul la miracole.

Credința mi-a schimbat felul de a privi viața. Parcă am intrat într-o baie de lumină.

Oamenii cred bucuros ceea ce doresc.

Credința este casa spirituală în care trăim. © CCC

Credinta consta in acceptarea afirmatiilor sufletului.

Doar ți-am spus de atâtea ori că nu-i nimic dacă un bărbat nu crede în Dumnezeu, are îndoieli, ba chiar râde pe socoteala religiei… dar o femeie… O femeie trebuie să fie evlavioasă, să creadă fără să întrebe. În încrederea plină de simplitate și duioșie cu care ea cere ocrotirea lui Dumnezeu găsesc totdeauna ceva mișcător, feminin și frumos. (Olesia, cap. XI)

Durerea e pârghia vieţii. Apasă cu un capăt, dar cu celălalt ridică. (Gânduri albe)

Nu contează dacă o ființă este credincioasă sau nu: este mai important ca ea să fie bună. (Înțelepciunea străveche, lumea modernă) © CCC

Cât mă pot descoperi eu însumi înapoi, aproape dincolo de orizontul amintirii, mă văd un copilaş stând singur într-o poiană cu flori sălbatice, la marginea unei gârle… nu e nici o poezie, nici o poză… E adevărul. Sunt singur, în fundul grădinii noastre de câteva pogoane, care mi se părea atunci uriaşă… Stau pe un mal cu flori şi mă uit în zare. Şi simt şi acum fericirea acelei singurătăţi copilăreşti plină de o mare, de o nespusă, aş zice de o mistică aşteptare. Aşteptam de atunci ceva ce aştept şi acum, ceva care să-mi împlinească un dor nehotărât, şi aşteptam cu siguranţa, atunci, că va veni… Mă simţeam, mă credeam predestinat. Mi se spunea că m-am născut cu căiţă pe cap, că voi avea noroc… Mama mă adora, surorile mă iubeau, pentru toţi eram o minune. Eram un copil de cel mult trei ani, stam copăcel între flori de in sălbatic, cu un cer albastru deasupra, cu un şir de munţi albaştri în fund, visam cu ochii deschişi la soartă şi eram fericit de aşteptare. Ce aşteptam ? Îngeri, pe Dumnezeu şi pe Sfântul Petre, pe Sfânta Duminică din basmele cu care mi-era capul împuiat ? Era, desigur, în acel copilaş cârlionţat o copie, ceva împrumutat şi de la Făt-Frumos din poveste, aur, arme, cai, tărâmuri de dincolo. Dar era de atunci în mine o siguranţă că are să mi se izbândească un vis pe care nu-l formulam şi pe care nu l-am formulat niciodată. (Confesiunea unui scriitor și medic)

Când suntem în nevoie, venerăm zeii; cei prosperi rareori se apropie de altar. © CCC

M-am născut pe ţărmuri de ape mari şi m-am trezit ştiind să înot. Vă pot desluşi toate felurile de a înota, dar despre înot în sine nu v-aş putea articula un singur cuvânt valabil. Cum v-aş putea învăţa acea împletire deplină a trupului cu apa, acel instinct definitiv de siguranţă care face din scufundare o plutire, acel ritm de respiraţie mlădiată pe val, cu deschiderea pieptului într-un unghi pe care nu l-ar putea determina nici o mecanică din lumea aceasta?... (Confesiunea unui scriitor şi medic)

Vai! De ce trebuie să existe o asemenea diversitate de credințe în rândul oamenilor? De ce unii se nasc în eroare, în timp ce alții se bucură de iluminarea sau de beneficiile adevăratei religii? Dar lucrurile stau așa, iar oamenii a căror vedere este atât de mioapă trebuie să se supună fără să scoată o vorbă. (Paznicul viei) © CCC

Credem ceea ce vrem să credem. © CCC

Cât mă pot descoperi eu însumi înapoi, aproape dincolo de orizontul amintirii, mă văd un copilaș stând singur într‐o poiană cu flori sălbatice, la marginea unei gârle... Stau pe un mal cu flori și mă uit în zare. Simt și acum fericirea acelei singurătăți copilărești plină de o mare, de o nespusă, de o mistică așteptare. Așteptam de atunci ceva ce aștept și acum... Mă simțeam, mă credeam predestinat... ce așteptam? Îngeri, pe Dumnezeu, pe Sfântul Petre...? (Confesiunea unui scriitor și medic)