Iubirea nu este oare sentimentul cel mai heraclitean din cîte există? Nu te scalzi de două ori în aceeaşi iubire.
(Atentat)
Este sfîşiat între două nevoi contradictorii, cea de a se arunca la picioarele tale ca să te adore şi să-ţi mărturisească toată dragostea lui, şi cea de a te răni, de a-ţi face rău pentru a lupta împotriva a ceea ce îi inspiri. Iubirea îl îngenunchează şi îl face să-şi scoată ghearele în acelaşi timp. Acesta este motivul pentru care tu îl torturezi şi îl obsedezi în cel mai înalt grad.
(Atentat)
Cand toata lumea e indragostita, faptul ca tu nu esti iubit te doare cel mai tare.
Ar fi un subiect curios de cercetare şi studiere acela de a stabili dacă ura şi iubirea nu sunt în fond unul şi acelaşi lucru. Fiecare din ele, în cea mai dezvoltată formă a lor, presupune un grad ridicat de intimitate şi de cunoaştere a inimii; fiecare face pe un individ să depindă de alt individ în hrana lui sufletească sau spirituală. Atât cel ce iubeşte cu pasiune, cât şi cel ce urăşte nu mai puţin pătimaş se simt deopotrivă de pierduţi şi părăsiţi când obiectul pasiunii lor dispare. Din punct de vedere filosofic deci, cele două pasiuni par esenţial identice, cu singura deosebire că, din întâmplare, una ne apare scăldată într-o strălucire cerească, iar cealaltă într-o lumină sumbră şi sinistră.
(Litera stacojie)
Iubirea, fie ea nouă, fie trezită dintr-un somn de moarte, răspândeşte totdeauna lumină, căci ea umple inima de atâta strălucire, încât aceasta se revarsă asupra lumii înconjurătoare.
(Litera stacojie)
Ţi-aş dărui tot ce n-ai avut vreodată, dar şi aşa n-ai ştii cât de minunat e să te iubesc.
E spre cinstea firii omeneşti că acolo unde egoismul ei nu este pus în joc, ea este gata mai degrabă să iubească decât să urască. Printr-un proces treptat şi domol, însăşi ura ajunge să se transforme în iubire dacă schimbarea nu este împiedicată printro nouă şi neîntreruptă stârnire a duşmăniei iniţiale.
(Litera stacojie)
Astfel natura – această natură sălbatică, păgână a pădurii, nicicând subjugată încă de legile omeneşti şi nici luminată de un adevăr mai înalt – lua parte la fericirea celor două suflete! Iubirea, fie ea nouă, fie trezită dintr-un somn de moarte, răspândeşte totdeauna lumină, căci ea umple inima de atâta strălucire, încât aceasta se revarsă asupra lumii înconjurătoare.
(Litera stacojie)
Poate că au avut dreptate când au pus dragostea în cărți. Se prea poate ca ea să nu poată exista în altă parte.