Când iubești cu adevărat, iubești până și slăbiciunile obiectului iubit.
(Prada neantului)
© CC
Iubirea este o primăvară din care trebuie să stârpeşti multe omizi, ca să poţi culege-n toamnă frumoase fructe. Dar ce păcat, poete, stârpind omizile îţi stârpeşti în mai trandafirii tăi… de fluturi.
Şi roză şi crin, porumbiţă şi soare,
Iubit-am în dragoste desfătătoare.
Acuma o fată mi-e singură-aleasă,
Frumoasă, duioasă, sfioasă mireasă.
Ea ştie-ale dragostei limpezi izvoare,
Ea-i roză şi crin, porumbiţă şi soare.
Am pierdut Grădina, spune ea, dar l-am găsit pe el şi sunt mulţumită. Mă iubeşte cât poate, iar eu îl iubesc cu toată forţa firii mele pline de pasiune (…) Dacă mă întreb de ce îl iubesc, descopăr că nu ştiu şi, de fapt, nici nu prea mă sinchisesc să aflu…
(Jurnalul lui Adam şi al Evei)
Această iubire absurdă pe care i-o port rămâne pentru mine un mister de nepătruns.
(Amantul)
© CCC
… o, iubire plină de lacrimi – când cel mai apropiat este pentru totdeauna departe!
(Visul deșertului)
© CCC
Când iubeşti, eşti tânăr totdeauna,
treci cu fruntea sus, încrezător,
iei în braţe şi opreşti furtuna,
duci pe umeri visul tuturor.
Când iubeşti, eşti bun, eşti-nalt, eşti tare.
Aperi cu putere orice legi:
nu faci răni, te-apleci la fiecare.
Rupi din tine suflet şi le legi.
Când iubeşti, ţii căile măsurii.
Peste toate treci fără dureri.
Nu ascunzi, nu jefuieşti ca furii,
dai orice, fără nimic să ceri.
Când iubeşti, oricărui i te dărui,
dai în lături toate şi le poţi…
doar cu vorba şi cu gândul nărui
și te-arunci în luptă pentru toţi.
…îl iubesc pe Sorin atît de adînc, atît de cald, aş merge în foc pentru el. Pentru P. (Zaharia Stancu) nici o unghie nu mi-aş da. Dar dacă m-ar chema la el, m-aş duce. Norocul meu e că nu mă cheamă.
(Însemnările mele, 1937)
În 1936, poeta se căsătoreşte cu inginerul Sorin Ebner. Are ocazia de a ieşi în anii următori din mediul mic-burghez bucureştean, pe şantierele pe care le conduce soţul ei, la Braşov, Zărneşti, Mărgineanca, Petroşani etc., să facă cunoştinţă cu alte medii sociale.