Nici o placere nu este un rau prin sine insasi. Efectele unor placeri ne aduc insa, uneori, o multime de neajunsuri.
Toate actiunile noastre trebuie sa tinda sa ne abata de la suferinta si neliniste. In clipa cand am atins acest tel, toate furtunile sufletului se imprastie, deoarece fiinta noastra nu mai rataceste spre lucruri care-i lipsesc si nici nu cauta altele prin care ar putea sa-si acopere nevoia de sanatate sufleteasca sau fizica. Caci noi urmarim placerea numai atunci cand suferim de lipsa ei. In momentul cand nu mai suferim, nu avem nevoie de placeri. De aceea sustinem ca placerea este inceputul si telul unei vieti fericite. Placerea este, dupa noi, cel mai insemnat bun al naturii… Cand sustinem ca placerea este scopul suprem, nu ne gandim la placerile destrabalatilor si ale simturilor, asa cum pretind cativa nestiutori care combat si deformeaza invatatura noastra, ci ne referim numai la lipsa suferintelor fizice si psihice… Nu exista viata placuta fara intelepciune, onestitate si dreptate, iar acestea nu pot fi despartite de placere. Cine nu traieste rational, onest si drept, acela nu are o viata fericita.
Pedeapsa este un fruct care se coace nebanuit in floarea de placere care-l ascunde.
Ranile morale se deosebesc de celelalte prin aceea ca se acopera, dar nu se inchid; mereu dureroase, mereu gata sa sangereze cand le atingi, ele raman in inima vii si deschise.
Rasul e cel mai sigur examen al sufletului omenesc. Niciodata firea omului nu se dezvaluie mai deplin ca atunci cand rade. Uneori, e foarte greu sa dibuiesti caracterul cate unui om, dar e de ajuns sa-l surprinzi o singura data razand sincer si brusc, si atunci caracterul lui iti apare ca lumina zilei.