Un vers frumos e ca un arcus purtat pe fibrele noastre sonore. Nu sunt gandurile lui, ci propriile noastre ganduri, pe care poetul le face sa cante in noi. Cand ne vorbeste de o femeie pe care a iubit-o, el ne trezeste delicios de dulce in suflete iubirile si durerile noastre trecute. Poetul e un evocator. Cand il intelegem, suntem tot atat de poeti ca dansul. Toti cati suntem, purtam in noi cate un exemplar din fiecare din poetii nostri, pe care nimeni nu-l cunoaste, si care va disparea pentru totdeauna, odata cu toate variantele lui, cand vom inceta sa mai simtim. Si credeti oare, ca am iubi intr-atata pe liricii nostri daca ne-ar vorbi despre altceva, decat despre noi?
Spectatorul cel mai inzestrat e acela care gaseste, cu pretul cine stie carui fericit contrasens, emotia cea mai pura si cea mai puternica.
E greu sa admiri ceva fara o oarecare doza de iluzii, iar cei care inteleg o capodopera o creeaza in ei insisi, inca o data. Aceleasi opere se rasfrang in chip deosebit in sufletele care le contempla. Fiecare generatie omeneasca cauta o emotie noua in fata operelor batranilor maestri.
O multime de oameni talentati nu au facut nimic de valoare, din cauza numeroaselor idei preconcepute pe care si le impun sau pe care prejudecatile momentului le impun.
A nu depinde de nimeni este un lucru nepretuit.
Inestimabile bonum est suum fieri.
(Seneca Philosophus, Epistulae)
Nu urmeaza invatatura nici unui magistru.
Nullius addictus iurare in verba magistri.
(Horatius, Epistulae)