Marii oameni se pasionează de lucrurile mărunte, atunci când cele importante le lipsesc.
(Corespondență)
Istoria este o galerie de tablouri în care sunt puține originale și multe copii.
(Vechiul Regim și Revoluția)
Ține, dacă vrei, această punguță de vise, dezleagă șnurul și ele te vor învălui.
© CCC
Aşadar că un om care iubeşte în chip nobil, cunoaşte iubirea printr-o milă fără de limite, o încredere inexprimabilă şi o compătimire nesfârşită; şi unul care iubeşte în chip lipsit de nobleţe, prin gelozie nebunească, ură nestăvilită şi pofte de nepotolit; dar iubirea fără valuri nu o cunoaşte nimeni.
(Rosa alchemica)
Eu m-am străduit toată lunga mea viaţă să găsesc taina vieţii. În tinereţea mea nu am fost fericit, căci ştiam că ea are să piară; şi la vârsta bărbăţiei nu am fost fericit, căci ştiam că acum se apropie bătrâneţea şi aşa m-am dăruit ca adolescent, ca bărbat şi ca bătrân cu totul căutării acestei mari taine. Doream o viaţă al cărei belşug să umple secole întregi şi dispreţuiam o viaţă lungă doar de câteva zeci de ani. Voiam să ajung – nu, am să ajung – ca şi zeii vechi ai acestui pământ. În tinereţea mea am citit, într-un manuscris ebraic pe care l-am găsit într-o mânăstire din Spania, că există o clipă, când soarele a părăsit zodia Berbecului şi încă nu a intrat în cea a Leului, care vibrează de cântecul puterilor nemuritoare şi că cel care găseşte această clipă şi ascultă cântecul devine el însuşi asemenea puterilor acestora nemuritoare.
(Rosa alchemica)
Legea a fost făcută de oameni pentru binele oamenilor, însă înţelepciunea este lucrarea zeilor, şi nici un om nu trebuie să trăiască în lumina înţelepciunii, căci ea, şi ploaia, şi grindina, şi tunetul urmează o cale care este nimicitoare pentru făpturile muritoare.
(Rosa alchemica)
Altă dată, venind de la Paris, și-a prins de șaua calului o geantă mare cu hârtii importante. Geanta era prinsă prost și a căzut. Curierul trecând pe acolo, ridică geanta și, după ce îl vede pe La Fontaine, îl întreabă dacă a pierdut ceva. Băiatul ăsta se uită în jur: „Nu, spune, nu am pierdut nimic. — Iată o geantă pe care am găsit-o, spuse celălalt. – Ah! este geanta mea! exclamă La Fontaine; este tot ce am.” L-a ținut între brațe până la cabana de vânătoare.
(Povești)
© CCC
Un tinerel al literaturii și poeziei, pe nume La Fontaine, este încă un mare visător. Tatăl său, care este director peste apele și pădurile de la Château-Thierry din Champagne, fiind la Paris pentru un proces, i-a spus: „Uite, du-te repede și fă lucrul acesta, e urgent.” La Fontaine pleacă și de îndată ce iese din casă, uită ce i-a spus tatăl său. Se întâlnește cu câțiva dintre camarazii săi după care, după ce aceștia l-au întrebat dacă avea treabă, iar La Fontaine le-a spus „Nu”, s-au dus cu toții la un spectacol de comedie.
(Povești)
© CCC
În procesele atomice, noțiunile de spațiu și timp nu sunt decât niște noțiuni statistice, ele slăbesc atunci când sunt aplicate fenomenelor individuale, implicând un număr mic de cuante. Dacă lumea a pornit de la o singură cuantă, noțiunile de spațiu și timp nu mai au nici un sens la început; [cele două noțiuni] capătă sens numai atunci când cuanta originală s-a divizat într-un număr suficient de mare cuante.
Principiile termodinamicii, din punct de vedere al teoriei cuantice, ar putea fi enunțate astfel:
(1) Suma totală a energiei este distribuită în cuante discrete.
(2) Numărul cuantelor distincte crește în permanență.
Dacă mergem înapoi în timp, vom găsi din ce în ce mai puține cuante, până la momentul la care Universul era alcătuit din câteva sau chiar dintr-o singură cuantă.