Din câte văd, o astfel de teorie [a atomului primordial] rămâne cu totul în afara oricărei chestiuni metafizice sau religioase. Îl lasă pe materialist liber să nege orice Ființă transcendentală.
© CCC
Expansiunea a avut loc în trei faze: o primă perioadă de expansiune rapidă în care atomul-univers a fost divizat în fragmente care au dat naștere stelelor, o perioadă de încetinire, urmată de o a treia perioadă de expansiune accelerată.
© CCC
Progresul științific este descoperirea unei simplități din ce în ce mai cuprinzătoare… Succesele anterioare ne dau încredere în viitorul științei: devenim din ce în ce mai conștienți de faptul că universul este cognoscibil.
© CCC
Biblia nu știe nimic despre fizică, iar fizica nu știe nimic despre Dumnezeu.
© CCC
Eram interesat de adevăr, din punct de vedere al mântuirii, la fel de mult ca și de adevăr din punct de vedere al certitudinii științifice. Mi s-a părut că există două căi către adevăr și am decis să le urmez pe amândouă.
© CCC
Ar trebui ca un preot să respingă relativitatea pentru că nu conține o expunere cu autoritate asupra doctrinei Treimii? Odată ce realizezi că Biblia nu se pretinde a fi un manual de științe, vechea controversă dintre religie și știință dispare… Doctrina Trinității este mult mai greu de înțeles decât orice în relativitate sau în mecanica cuantică; dar, fiind necesară pentru mântuire, doctrina este afirmată în Biblie. Dacă teoria relativității ar fi fost necesară și pentru mântuire, ea i-ar fi fost revelată Sfântului Pavel sau lui Moise.
© CCC
Evoluția lumii poate fi comparată cu un spectacol de artificii care tocmai s-a încheiat: câteva dâre roșii, cenuşă și fum. Stând pe cenuşa bine răcită, vedem estomparea lentă a soarelui şi încercăm să ne amintim strălucirea dispărută a originii lumilor.
© CCC
Henric al IV-lea era un mare iubitor de vorbe de duh. Într-o zi, trecând printr-un sat, unde a fost nevoit să rămână la cină, a poruncit să-i fie adus cineva despre care se spune că este cel mai isteț, pentru a se întreține cu el în timpul mesei. Sătenii i-au spus că este un bărbat pe nume Gaillard. “Prea bine! spuse el, hai să mergem să-l luăm”.
Acest țăran venind, regele i-a poruncit să se așeze vizavi de el, de partea cealaltă a mesei unde mânca. „Cum te cheamă?”, l-a întrebat regele. „Sire, răspunse țăranul, mă cheamă Gaillard”.
– Ia să-mi spui, care este diferența dintre un ștrengar (un gaillard) și un crai (un paillard)?
– Sire, răspunse țăranul, nu e decât masa între cei doi.
– Ei, drăcie! M-am prins, spuse regele râzând. Nu mă așteptam să găsesc o minte atât de ageră într-un sat atât de mic.
© CCC
Altă dată, [Malherbe] i-a spus: „Te pricepi bine să faci pe galantul; mai deschizi o carte să citești?” Era felul lui de a vorbi pentru a-i spune că e mereu gata să slujească doamnele. Domnul de Bellegarde i-a spus că da. „Pe legea mea”, i-a răspuns el, „te invidiez mai mult decât pentru ducatul tău”.
(Povești, vol. 1, Memorii pentru a servi istoriei secolului al XVII-lea)
***
François de Malherbe (1555 – 1628), poet și critic literar francez. Protejat al regelui Henric al IV-lea, poet oficial al curții regale din 1609 și adversar al școlii poetice „La Pléiade”. A exercitat o puternică influență în cercul literar de la Hotel de Rambouillet.
Roger de Bellegarde (Roger II de Saint-Lary), 1562-1646, primul duce de Bellegarde (1619-1646). A fost favoritul regilor Henric al III-lea și Henric al IV-lea. A fost unul dintre catolicii care l-au urmat pe Henric al IV-lea la moartea lui Henric al III-lea, l-a sprijinit cu vitejie în timpul războiului civil și a fost recompensat cu favoruri fiind numit guvernator de Bourgogne în 1602 și Mare Scutier al Franței în 1605. În 1619/1620, Ludovic al XIII-lea l-a numit Duce de Bellegarde și Pair al Franței.
© CCC