Citate Celebre Cogito
Citate Celebre & Enciclopedie

Citate cu tagul "citate"

Omul este făcut să trăiască și nu pentru a se pregăti să trăiască.

Cand locul rezervat poetului nu e gol, el e primejdios.

Universul este un loc mare, probabil cel mai mare.

Aversiunile mele sunt prostia, opresiunea, crima, cruzimea, muzica lentă.

Singurătatea este locul de joacă al diavolului.

Nu am văzut niciodată o minte mai nebună, mai lucidă și mai echilibrată decât a mea.

Tot ceea ce e valoros este, într-un anumit fel, și subiectiv.

Am pierdut Grădina, spune ea, dar l-am găsit pe el şi sunt mulţumită. Mă iubeşte cât poate, iar eu îl iubesc cu toată forţa firii mele pline de pasiune (…) Dacă mă întreb de ce îl iubesc, descopăr că nu ştiu şi, de fapt, nici nu prea mă sinchisesc să aflu…

(Jurnalul lui Adam şi al Evei)

…nimeni nu poate fi considerat desăvârșit, dacă nu depăşeşte cu mult calităţile întâlnite în mod frecvent. O femeie trebuie să aibă vaste cunoştinţe de muzică, pictură, să ştie să cânte şi să danseze şi să cunoască limbi străine, pentru a merita un asemenea atribut; în plus, ar trebui să aibă un anumit “ceva” în felul în care merge, în tonul vocii şi în maniera de exprimare, altminteri nu merită nici pe jumătate să fie considerată astfel.

Doar fiindcă unii dintre noi ştiu să scrie şi să citească şi se pricep cât de cât la aritmetică, asta nu înseamnă că merităm să cucerim Universul.

(Hocus-pocus)

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.