Primul bărbat care a comparat femeia cu un trandafir a fost un poet, al doilea, un imbecil.
Mireasă dulce,
Te-ador când plângi,
Cum roua curge
Pe flori adânci!
Cu-o primavară
Ce-i bun s-a scurs,
Dar roze-apară
Pe-al Vremii curs!
Bălaia, bruna
De-ales e greu?
Plăcerea-ntruna
E-al lumii Zeu.
Frumoase zile, praf şi, plină
De-azur, o boltă de lumină,
Pereţi aprinşi, lungi seri; nimic
Din verde: doar o purpurie
Răsfrângere mai vrea să fie
Prin pomi cu negre crengi, un pic!
Frumoasa vreme mă apasă,
Dar numai după-o zi ploioasă,
În roz şi verde, ca-n tablou,
Suava primavară-apare,
Ca nimfa care, zâmbitoare,
Din apă iese, ca din ou.
(Aprilie)
Cel mai frumos lucru pe care universul l-a dat omului este muzica, omul, acest biet ratacitor prin univers.
Nimeni nu va condamna un poet care transformă sublimul într-un impresionant foc de artificii. Un prozator însă pierde acest drept din momentul în care preferă credibilitatea în locul abundenţei de metafore. Nicolae Dabija a intuit acest lucru şi a păstrat echilibrul dintre „zburdălnicia” primăvăratică a poetului şi calmul aşezat al prozatorului.
Fireşte, nu felul de a scrie, ci felul de a gândi decide valoarea unui scriitor.
Scrisul – o eliberare de sine. Sinele – o eliberare de alții…
(Fărâme de suflet)
Creaţia înseamnă suflet. Dacă cineva m-ar întreba în ce constă sensul vieţii, i-aş răspunde fără să ezit: – În căutarea creatoare. A te apropia de ea înseamnă a te întâlni cu propriul tău suflet.